Statele Unite au deblocat 100 de milioane de dolari pentru a ajuta China şi alte ţări în lupta împotriva epidemiei provocate de noul coronavirus, a declarat vineri secretarul de stat american, Mike Pompeo, relatează AFP, citată de Agerpres.
Șeful diplomației americane, Mike Pompeo, a anunțat într-un comunicat de presă că SUA este pregătit să cheltuiască până la 100 de miioane de dolari din fonduri deja existente pentru a ajuta China și țările afectate de noua epidemie globală cu coronavirus.
Banii urmează să fie acordați direct de către guvernul american, dar și prin intermediul altor organizații multilaterale.
''Această promisiune - cu sutele de milioane de dolari donaţi cu generozitate de sectorul privat american - arată prezenţa americană puternică în răspunsul la această epidemie'', a adăugat Mike Pompeo, un critic constant al Beijingului pentru probleme legate de drepturile omului.
Secretarul de stat a amintit că Statele Unite au ''facilitat transportul a aproximativ 16 tone de material medical acordat poporului chinez, inclusiv măşti, halate, tifon''. ''O mărturie a generozităţii poporului american'', a menţionat el.
Donald Trump a declarat vineri că Beijingul ''acţionează foarte profesionist'' în lupta împotriva epidemiei provocate de noul coronavirus, care a infectat peste 31.530 de persoane în China continentală. Dintre acestea 638 au decedat, potrivit unui ultim bilanţ.