Expus la Academis militară din Caracas. unde mii de venezueleni i-au adus omagiu, corpul preşedintelui a fost transferat vineri într-un muzeu situat într-o fostă cazarmă din inima unui bastion chavist, cartierul sărac 23 de Enero (23 ianuarie), aflat în centrul capitalei.

Hugo Chavez, preşedintele Venezuelei, a încetat din viaţă, pe 5 martie 2013. Acesta s-a născut pe 28 iulie 1954 şi a fost preşedinte al Venezuelei din 1999. Adept al ‘socialismului de secol XXI’, Chavez a implementat în timpul mandatelor sale o nouă Constituţie, a naţionalizat ramuri industriale considerate foarte importante şi a crescut fondurile pentru sănătate şi educaţie.

Chavez a recunoscut întotdeauna că duce o politică anti-imperialistă şi a avut mai multe schimburi de replici cu liderii din Statele Unite ale Americii.

Pe 30 iunie 2011, Chavez a anunţat că a suferit o operaţie de extirpare a unei tumori canceroase. În decembrie 2012, preşedintele Venezuelei a avut nevoie de o a doua intervenţie chirurgicală, iar starea s-a deteriorat constant de la acel moment.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.