Şi, de ce nu?, de acea masă tradiţională, îmbelşugată până şi în casa celor săraci. Sunt, desigur, destui români care au parte de un astfel de Crăciun. Dar mai mulţi sunt cei care privesc în urmă cu tristeţe şi înainte cu îngrijorare. O treime din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei. Sute de mii şi- au pierdut locul de muncă, celor care mai au slujbe li s-au redus drastic salariile sau indemnizaţiile şi ajutoarele sociale. Mii de pensionari stau la coadă, de cu noapte, în ger, spre a primi de la primării un pui, un kil de zahăr şi unul de făină, un litru de ulei.
O criză globală, dar căreia o proastă guvernare i-a fixat epicentrul în România, a dus nu doar la sărăcie extremă, exasperantă, ci şi la dezbinare. Profesorii şi medicii au fost aţâţaţi contra funcţionarilor, civilii contra militarilor, privaţii contra sindicaliştilor, angajaţii contra şomerilor, tinerii contra bătrânilor.
Segmente sociale şi profesionale îşi caută vină unul altuia, deşi aceasta aparţine unei Puteri incompetente şi corupte, dar şi unei Opoziţii politice nevolnice, bună să facă gălăgie la microfon, să se bălăcărească ipocrit cu majoritarii în sala de plen, pentru ca, după câteva minute, pe holuri, să pună la cale un chef comun. Ei, politicienii, vor avea un Crăciun fericit. Nu şi prea mulţi dintre cei care le-au dat voturile. Nu şi omul care, ieri, a încercat, disperat, să-şi ia zilele în sala în care Boc începuse încă un discurs arogant şi iresponsabil.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro