Craiova, descrisă în presa străina drept „comoara ascunsă a Europei”. Ce spun jurnaliștii britanici despre arhitectura orașului

Comentează

Târgul de Crăciun din Craiova atrage atenția presei internaționale, fiind descris de publicații britanice drept o destinație surprinzătoare și accesibilă. Potrivit publicației britanice Express, Craiova este una dintre destinațiile de top pentru sărbători, oferind o experiență festivă completă la prețuri accesibile.

Zboruri convenabile și un Târgul de Crăciun impresionant

Zborurile din Londra Luton către Craiova durează puțin peste trei ore, iar prețurile biletelor încep de la 68 de lire sterline, adică 400 de lei pe sens. Această ofertă este greu de egalat în comparație cu alte destinații europene populare, precum Viena sau Strasbourg.

Târgul de Crăciun din Craiova, deschis între 15 noiembrie și 4 ianuarie, este unul dintre cele mai mari și mai longevive din Europa, desfășurându-se pe o suprafață de 280.000 de metri pătrați. Zona este împărțită în patru lumi tematice: „Frumoasa și Bestia”, „Crăciunul Galactic”, „Lumea Crăciunului tradițional românesc” și „Satul lui Moș Crăciun”.

Vizitatorii pot explora atracții diverse, precum plimbarea în sania lui Moș Crăciun, patinoarul în aer liber, roata panoramică, dar și standurile cu artizanat, mâncare tradițională și deserturi precum kürtőskalács sau sarmale. Jurnaliștii britanici subliniază că târgul oferă o atmosferă de basm, potrivită pentru toate vârstele.

În plus, orașul este prezentat ca o „comoară ascunsă” a Europei, oferind zboruri low-cost de la 400 de lei, echivalentul a 68 de lire și un târg de Crăciun care rivalizează cu cele din marile capitale.

De asemenea, târgul de Crăciun de la Craiova a captat și atenția presei franceze, care descrie Craiova drept unul dintre cele mai magice destinații din Europa.

Arhitectura și atracțiile culturale ale Craiovei, în ochii presei străine

Craiova impresionează și prin arhitectura sa. Clădirile istorice, unele datând din secolul al XVII-lea, sunt decorate cu lumini de sărbătoare, creând un peisaj de poveste.

Printre atracțiile culturale remarcate de presa britanică se numără Muzeul de Artă, situat într-un fost palat cu ornamente aurii și candelabre elegante, și Muzeul de Istorie și Arheologie al Olteniei, găzduit într-o clădire istorică. De asemenea, Fântâna Muzicală din centrul orașului oferă spectacole de lumini și muzică, mai ales în perioada târgului.

Cazare pentru toate buzunarele

Craiova oferă o gamă variată de opțiuni de cazare, de la hoteluri elegante până la unități premium. Potrivit publicației britanice Express, hotelurile de nivel mediu au prețuri care încep de la 100 de lire sterline pe noapte, echivalentul a puțin peste 570 de lei.

Hotelul Splendid 1900, o clădire istorică de patru stele, oferă camere de la 88 de lire sterline, echivalentul a 510 lei și este apreciat pentru serviciile sale.

Pentru cei care doresc lux la prețuri accesibile, Hotelul 5 Continente este recomandat, cu camere decorate individual și tarife începând de la 130 de lire sterline, echivalentul a 750 de lei.

Reacția Olguței Vasilescu

Primarul Olguța Vasilescu a împărtășit entuziasmul presei britanice pe rețelele sociale, subliniind creșterea popularității Craiovei ca destinație europeană de Crăciun.

„Presa britanică scrie despre nestemata târgurilor de Crăciun din Europa, care este Craiova!”, a declarat aceasta.

Craiova se conturează drept o destinație de iarnă spectaculoasă, potrivită pentru turiștii britanici și nu numai. Orașul oferă o combinație de tradiție, cultură și modernitate, la prețuri accesibile. Cu un târg de Crăciun impresionant și o atmosferă de sărbătoare, Craiova își consolidează reputația de „comoară ascunsă” a Europei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
22:46
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
23:21
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
23:20
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
23:08
Donald Trump i-a oferit lui Elon Musk cea mai înaltă medalie științifică din SUA și l-a numit "Edison al vremurilor noastre"
23:07
Orașul Kiev, în beznă și fără apă curentă. Primarul Vitali Kliciko îi îndeamnă pe oameni să plece ca să supraviețuiască
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește