Un restaurant de 30 de metri pătrați poate lua foc destul de rapid, focul putând ajunge în 3 minute la o temperatură de 1.200 de grade Celsius.
Într-o clădire de birouri, de pildă, este nevoie de numai zece minute pentru ca focul să cuprindă un etaj întreg.
Lipsite de supraveghere și închise de la jumătatea lunii martie restaurantele și barurile din Capitală au pus lacătul pe ușă, dar numărul incendiilor continuă să rămână ridicat, avertizează specialiștii în domeniu.
Experții atrag atenția că evenimentele cele mai multe și mai neplăcute pot avea loc exact când imobilele sunt închise pentru mai mult timp.
În momentul acesta, dacă izbucnește un incendiu, va fi vizibil doar după ce a ajuns într-o stare avansată
În spații nesupravegheate, incendiile pot izbucni din diferite motive și nu pot fi gestionate la timp din cauza sistemelor de detectare, care fie nu au fost verificate, fie nu funcționează.
În condițiile în care intervenția nu se face rapid, daunele pot fi totale, spune Dragoș Robu, președintele unei companii specializate în domeniul securității la incendiu, citat de RFI.
Cum pot fi prevenite incendiile
Pentru a evita riscul apariției unui incendiu este important să fie oprite toate instalațiile de la care ar putea porni un incendiu.
Materialele inflamabile trebuie să fie depozitate și ele departe de sursele de energie electrică, mai explică Dragoș Robu.
De altfel proiectul lansat de compania pe care o conduce Dragoș Robu, #StingemGriji – Prevenim Urgențe, oferă gratuit servicii de control al sistemelor de detectare a incendiilor deținute de restaurantele și barurile din București.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro