Cei doi fraţi mergeau împreună pe banda destinată bicicletelor, după cum se vede în înregistrarea publicată de Bihoreanul. În imagini se observă că bărbatul se deplasează greu, clătinându-se. Ținea în mână ceea ce pare o sticlă, pe care, la un moment dat, o pune pe asfalt,. Apoi, se caută în buzunare şi îşi aprinde o ţigară.

Ulterior, cei doi apar în apropierea drumului, unde se opresc din nou. Este, cel mai probabil, momentul în care femeia a scos din buzunar frânghia şi și-a strangulat fratele, trăgându-l, apoi, pe câmp, în întuneric.

Din acel moment, cum locul în care se aflau cei doi era la o distanţă mare de camera de supraveghere, în imagini se mai văd doar două siluete, care, apoi, se prăbușesc la pământ.

Bărbatul de 42 ani a fost găsit fără viață, joi dimineaţa. Anchetatorii au stabilit că acesta era însoţit de sora sa şi că aceasta l-a atacat la ora 21.47.

Luminița Leuca a plecat de la locul crimei la ora 22.07, doar după ce s-a asigurat că acesta nu mai are puls, după cum a explicat, vineri, purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor, procurorul Cristian Ardelean.  Ea a fost reținută joi, iar vineri a primit mandat de arestare pentru fapta comisă.

Luminiţa Leuca a recunoscut fapta comisă și a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, sub acuzația de omor asupra unui membru de familie, infracţiune pentru care riscă până la 25 ani de detenţie.

În referatul cu propunere de arestare înaintat instanţei de judecată, procurorii au atras atenţia asupra gravității faptei comise de femeie şi au subliniat hotărârea cu care a săvârşit fapta, „fiind necesar să strângă frânghia în jurul gâtului victimei aproximativ 20 de minute, timp în care, deşi a obosit şi o dureau mâinile, nu a dat drumul la strânsoare”.

La percheziţiile din apartamentul din Sântandrei, unde cei doi locuiau cu alte două surori, anchetatorii au descoperit asupra femeii frânghia cu care l-a omorât pe bărbatul de 42 de ani, dar și telefonul acestuia, a transmis ObservatorNews. Luminiţa era singura care muncea, ca îngrijitoare la un centru pentru bătrâni şi îi întreţinea pe toţi. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (18)
Avatar comentarii

Realist2023 11.02.2024, 12:36

Hmm, oribil mod de a-l "trata" de alcoolism ...

Avatar comentarii

lipanileana 11.02.2024, 12:38

Doamne ferește câtă cruzime ,cum poți să faci așa ceva?

Avatar comentarii

Costica2023 11.02.2024, 13:40

Merita multi ani de închisoare

Vezi toate comentariile (18)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.