Crin Antonescu, despre traficanții de droguri: „I-aș împușca pe stadion. Ca în China”. Ce face cu rețelele de socializare dacă iese președinte

 9 comentarii

Crin Antonescu, candidat PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a declarat joi, 17 aprilie, la Antena 3, că traficanții de droguri trebuie executați pe stadioane, la fel ca în China. El a precizat că, dacă va ajunge președinte, va cere închiderea rețelelor sociale care permit difuzarea imaginilor care arată oameni drogați care agonizează.

Discuția a plecat de la cel mai recent caz de consum de droguri care a zguduit România. Tudor Duma, zis „Maru”, dealer și pentru Vlad Pascu, a fost arestat preventiv fiind acuzat că i-a oferit unui tânăr de 20 de ani locuința sa pentru a se droga.

„A fost cel mai recent episod și foarte mediatizat. A fost cumplit. De aceea, ați văzut că astăzi conferința de presa care era în principiu destinată povestei ăsteia cu CNSAS eu am început-o cu altceva. Și anume am reluat ideea dintr-un capitol al programului meu prezidențial pentru o agenție antidrog după modelul american, cu puteri sporite, cu corelații de acțiune, cu activități de prevenție și așa mai departe”, a afirmat Crin Antonescu.

Apoi a spus ce ar face, deși știe că „e grav ce spun”: „Maximă asprime pentru traficanți! Maximă! Sincer vă spun, eu, dacă aș putea, știu că nu se poate, aici aș face ca în China: i-aș împușca pe stadion. Știu că nu se poate asta, știu că e grav ce spun, dar asta aș face”.

Afirmațiile sale au stârnit aplauze în studioul amenajat la Parlament.

Antonescu a precizat însă că „nu am de gând să reinstitui pedeapsa cu moartea”, ci doar „am vrut să dau glas unui sentiment pe care cred că toți cei care conduc România trebuie să îl aibă când văd așa ceva”.

El a subliniat că, dacă va deveni președinte, va cere închiderea rețelelor sociale care permit publicarea unor imagini precum cele cu tânărul care, drogat fiind, agoniza.

„Gândește-te că putea fi copilul tău cel care a agonizat acolo și care a murit. Gândește-te că au ajuns într-un hal de dezumanizare cei din jur încât au putut asista la asta. O închid! În momentul în care se întâmplă astfel de lucruri, astfel de zone pe platforme, le închid. Le cer închiderea, dacă sunt președinte, asta fac”, a conchis candidatul la alegerile prezidențiale din 4 mai.

Rareș Ion, un tânăr în vârstă de 20 de ani cunoscut sub porecla de „Castron”, a murit zilele trecute în condiții suspecte. Tudor Duma, zis și „Maru”, prieten și dealer al lui Vlad Pascu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a transmis live pe TikTok imagini în care Rareș agoniza din cauza unei supradoze de droguri și a murit a doua zi. „Maru” este acuzat de procurorii DIICOT că i-a oferit lui Rareș Ion locuința sa pentru a se droga.

Rareș era prieten cu „Maru”, dealerul care i-a dat droguri și lui Vlad Pascu, autorul accidentului mortal din localitatea 2 Mai de acum doi ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (9)
  • Avatar comentarii

    sarivisionyahoo.com 18.04.2025, 00:04

    Un prost care vorbeste intre doua pahare!

  • Avatar comentarii

    Rahan5 18.04.2025, 00:23

    Crin Antonescu povesteste despre uciderea pe stadioane a detinutilor in China, ........... dar nu aminteste deloc de uciderea de detinuti ati-comunisti in anii 60' de la Periprava !, si unde erau angajati gardieni multi rusi lipoveni._ Fata de China, (la 6500 de km distanta), Periprava se afla doar la 40 de km de Tulcea unde s-a nascut Crin Antonescu.

  • Avatar comentarii

    Demradulescu 18.04.2025, 00:30

    Într-un fel are dreptate ,dar atunci ar trebui împușcați și proxeneții care distrug tinerețea unor naive fară minte și cămătarii care aduc pe cei care nu pot restitui banii să facă gesturi extreme și pe patronii păcănelelor care au distrus familii;Mr Crin Ofilit,mă tem că nu ai atâtea gloanțe pentru tot ce e putred în patria noastră,din păcate.

  • Avatar comentarii

    DeDaia 18.04.2025, 00:32

    Sincer? Asa as face și eu. Traficanții de droguri, oricare droguri, merita executați.

  • Avatar comentarii

    CamelianPropinatiu 18.04.2025, 00:44

    E și public care vrea altfel: să fie jupuiți!

ALTE ȘTIRI
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
MONDEN
Andreea Balan
12:51
Fiica Andreei Bălan a împlinit 10 ani: „M-a învățat ce înseamnă să fiu mamă”
Mircea Solcanu | sursa foto: Instagram
12:19
Ce s-a întâmplat cu Mircea Solcanu după ce s-a retras din televiziune: „Am trăit cu 50 de lei pe săptămână. Colegii de liceu m-au îmbrăcat”
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
13:40
Câte limbi străine știe Pepe junior. Artistul, dezvăluiri rare despre copiii lui: „Rosa a ieșit campioană națională”
13:19
Volodimir Zelenski acuză dur SUA după atacurile rușilor în Ucraina: „Peste 70 de morți în două zile, iar Washingtonul menține afacerile cu Rusia”
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
13:04
Noi imagini cu Rareș Cojoc și iubita lui, Claudia Dumitru. Ce mesaj i-a transmis, după ce dansatorul a avut o nouă reușită la WDSF GrandSlam din Roma
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026.
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...