Deși era așteptat de toată lumea, fostul acționar al lui Dinamo, Cristi Borcea, nu a apărut. Atunci când a făcut lista de invitați, fostul fotbalist a trecut și numele celui care, ani la rând, a fost un personaj influent în fotbalul autohton. Probabil că cei doi au și vorbit la telefon, înainte ca numele să-i fie trecut pe lista de invitați. Numai că, între timp, pare să se fi întâmplat ceva, iar Borcea nu a mai venit la evenimentul care a adunat multe personaje din lumea mondenă și fotbalistică. Cristi Borcea era pe lista de invitați, dar nici n-a încercat să ajungă la nunta lui Mutu.

N-a încercat să ajungă la nunta lui Mutu

Potrivit legii, fostul șef de la clubul din Ștefan cel Mare ar fi avut posibilitatea să facă o cerere la Penitenciarul Jilava, acolo unde-și ispășește pedeapsa în Dosarul Transferurilor, pentru a primi o permisie în această perioadă, în care Mutu s-a căsătorit a treia oară. Ce l-a determinat pe Borcea să nu mai apeleze la acest drept, nimeni nu știe! Cert este, spun sursele noastre, că acesta nu a mai făcut nimic în acest sens, iar locul său de la celebrul eveniment fastuos nu a mai fost ocupat.

Luxul a dominat la celebra nuntă, la care au participat aproximativ 250 de invitați. Ținute elegante de mii și zeci de mii de euro, oaspeți de seamă veniți la București inclusiv din străinătate, cu toții au luat parte la cea de-a treia încercare a lui Adi Mutu de a fi fericit.

Urmărește-ne pe Google News
Obiceiul ciudat al finalistei de la Australian Open. Ce face între gameuri: „Nu am văzut niciodată așa ceva în tenis!”
PARTENERI - GSP.RO
Obiceiul ciudat al finalistei de la Australian Open. Ce face între gameuri: „Nu am văzut niciodată așa ceva în tenis!”
Profeția lui Nostradamus despre posibilul război Rusia – Ucraina. Legătura tulburătoare cu România
Playtech.ro
Profeția lui Nostradamus despre posibilul război Rusia – Ucraina. Legătura tulburătoare cu România
Probă-cheie în dosarul morţii Raisei: o şoferiţă din spatele maşinii de Poliţie a surprins accidentul cu camera de bord
Observatornews.ro
Probă-cheie în dosarul morţii Raisei: o şoferiţă din spatele maşinii de Poliţie a surprins accidentul cu camera de bord
Horoscop 28 ianuarie 2022. Săgetătorii au multe pe cap, ceea ce nu e deloc o noutate, dar asta e ceea ce poate complica lucrurile
HOROSCOP
Horoscop 28 ianuarie 2022. Săgetătorii au multe pe cap, ceea ce nu e deloc o noutate, dar asta e ceea ce poate complica lucrurile
Video. Momentul în care soldatul ucrainean își împușcă cu sânge rece camarazii
Știrileprotv.ro
Video. Momentul în care soldatul ucrainean își împușcă cu sânge rece camarazii
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer
PUBLICITATE
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer