Diaconescu susține că informațiile potrivit cărora în România vor fi transferate 20 de arme nucleare aflate în prezent la baza Incirlik (Turcia) sunt lipsite de orice fundament şi că o astfel de decizie strategică „nu poate fi luată în afara NATO, fără consultarea Aliaţilor şi în absenţa unor evaluări fundamentale”, scrie Mediafax.

„Din punctul de vedere al legislaţiei interne, Legea 111/1996 republicată în 2006, prin articolul 6 interzice pe teritoriul României cercetarea, experimentarea, dezvoltarea, fabricarea, importul, tranzitarea unei arme nucleare ori a oricărui dispozitiv exploziv nuclear. În plus, din 1970, România este membră a Tratatului privind Neproliferarea Armelor Nucleare şi s-a conformat tuturor prevederilor privind notificarea şi controlului în domeniul nuclear, reprezentând un exemplu pentru comunitatea internaţională”, a spus Diaconescu, citat de aceeași sursă.

Fostul ministru de Externe susține că prin informațiile apărute astăzi în presă, se urmăreşte „compromiterea rolului defensiv al bazei Deveselu” şi că lansarea lor după „scandalul contrafăcut privind traficul de arme” arată că România este „ţinta unui război informaţional susţinut”.

SUA au început transferul de arme nucleare staționate în Turcia spre România, după ce relațiile dintre Washington și Ankara s-au deteriorat, afirmă EurActiv.com care citează surse independente. MAE român a negat însă cu fermitate această informație, mai scrie sursa citată.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Mangia îi făcea copilului meu propuneri indecente în timp ce se masturba în fața lui”. Caz șocant în România
GSP.RO
„Mangia îi făcea copilului meu propuneri indecente în timp ce se masturba în fața lui”. Caz șocant în România
E REAL! Ion Țiriac tocmai a confirmat: ce se întâmplă între el și Simona Halep de 4 luni
Playtech.ro
E REAL! Ion Țiriac tocmai a confirmat: ce se întâmplă între el și Simona Halep de 4 luni
Mesaj strigător la cer pe o coroană de flori de la înmormântarea lui Alexandru Arșinel! Oamenii s-au revoltat când au citit
Viva.ro
Mesaj strigător la cer pe o coroană de flori de la înmormântarea lui Alexandru Arșinel! Oamenii s-au revoltat când au citit
Factura uriașă la curent primită de o primărie din Arad: "A fost un șoc". Edilul a desemnat un om care citeşte contorul în fiecare zi
Observatornews.ro
Factura uriașă la curent primită de o primărie din Arad: "A fost un șoc". Edilul a desemnat un om care citeşte contorul în fiecare zi
Șoferul ucis de bolovan pe Defileul Jiului se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca. Ce urma să facă
Știrileprotv.ro
Șoferul ucis de bolovan pe Defileul Jiului se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca. Ce urma să facă
Când trebuie montate cauciucurile de iarnă în 2022. Ce spune Codul Rutier
FANATIK.RO
Când trebuie montate cauciucurile de iarnă în 2022. Ce spune Codul Rutier
Reghecampf, lovitură teribilă pentru Anamaria Prodan. Ce decizie a luat acesta
Orangesport.ro
Reghecampf, lovitură teribilă pentru Anamaria Prodan. Ce decizie a luat acesta
Horoscop 4 octombrie 2022. Taurii sunt preocupați de imaginea lor pe plan profesional și la nivelul unui întreg grup social
HOROSCOP
Horoscop 4 octombrie 2022. Taurii sunt preocupați de imaginea lor pe plan profesional și la nivelul unui întreg grup social
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase
PUBLICITATE
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase