”Piedone” și-a lansat, miercuri, candidatura pentru Primăria sectorului 5, sub sloganul „După treizeci de ani, trebuie să trăim în sectorul 5 ca la oraș”.

”Pare ireal, așa-i, dar chiar dacă am ajuns la jumătatea anului 2020, la noi, aici în sectorul 5, sunt 31 de străzi de pământ, ca în cătunele ascunse din vremea străbunicilor. După treizeci de ani, trebuie să trăim în sectorul 5 ca la oraș”, a transmis Cristian Popescu “Piedone”, într-un comunicat al Partidului Puterii Umaniste.

Lansarea candidaturii lui Cristian Popescu “Piedone” a avut loc într-un cadru restrâns și informal, pentru a respecta regulile distanțării sociale, chiar pe una dintre străzile din sectorul 5 care pare a fi desprinsă din secolul trecut.

Tribunalul București a dat, pe 16 decembrie 2019, prima decizie în procesul tragediei de la Colectiv, în urma căreia 64 de tineri au murit, iar cel de-al 65-lea și-a pus capăt zilelor.

Fostul primar al sectorului 4 a fost condamnat la 8 ani și jumătate, în timp ce patronii clubului Colectiv au primit câte 11 ani și 8 luni. Sentința nu este definitivă.

Citeşte şi:

Biserica Greciei consideră că yoga este “absolut incompatibilă” cu valorile ortodoxiei

Deputata Oana Bîzgan, reacție după înlocuirea educației sexuale cu cea sanitară în legea protecției copilului: „Dincolo de asta, modificările sunt bune”

Rugbystul italian Maxime Mbanda, ambulanţier voluntar în timpul pandemiei, decorat cu Ordinul de Merit

Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială
PARTENERI - GSP.RO
Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială
Horoscop 2 iulie 2020. Săgetătorii se confruntă cu chestiuni financiare arzătoare ce pot fi amânate
HOROSCOP
Horoscop 2 iulie 2020. Săgetătorii se confruntă cu chestiuni financiare arzătoare ce pot fi amânate
RECOMANDĂRI