„Copilul a fost înecat de către preot. Nu spun că a fost un gest premeditat, dar a fost înecat de către preot, în cursul acestui procedeu pe care mă întreb cine poate să ni-l explice”, a atacat subiectul Cristian Tudor Popescu.

„În ce privește acest ritual de botez… Nu e mai creștin și mai normal, mai christic chiar, să ia apă dintr-un bazin, un lighean, duce deasupra capului copilului, îi dă drumul… Face lucrul acesta de trei ori, în numele Sfintei Treimi… Gestul acesta, nu este mai creștin, mai religios, mai christic decât să faci o înecare simulată ca la Guantanamo?”, s-a întrebat cunoscutul gazetar.

CTP a făcut referire și la comunicatul dat de Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în acest caz.

„Aici este o încercare de o perfidie fără margini a acestor inși care au redactat asta. Exact așa judecau naziștii. Hitler spunea, în 1929, la congresul partidului: «Dacă vor fi înlăturați niște copii slabi și cu afecțiuni congenitale de mici, acest lucru nu va duce la slăbirea națiunii germane, ci la întărirea ei». Se naște un copil care are niște probleme, cum avea acest copil, născut prematur și cu afecțiuni congenitale, și Tu, Dumnezeu – asta spune Arhiepiscopia, nu Dumnezeu – ai permis în atotputernicia Ta să se nască acel copil cu acele tare. Tot Tu – spune Arhiepiscopia – îl omori pe copil, pentru că asta spune: «Copilul ăla nu a fost înecat de preot. Copilul ăla a fost luat de Dumnezeu ca să nu trăiască fără să se bucure de toate darurile, adică să miște mâinile picioarele, ochii…». Asta înseamnă că în felul ăsta îl omori pe Toulouse-Lautrec sau îl omori pe Gustav Kirchhoff. Dumnezeul ăsta al Arhiepiscopiei l-a omorât pe Stephen Hawking, pentru că Dumnezeu e perfecționist și nu îi plac rebuturile. El e controlorul tehnic de calitate și zice: «Ăsta nu-mi place, nu mi-a ieșit bine, dați-l la topit». Asta spune Arhiepiscopia”, a declarat gazetarul.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Iată paragraful din comunicatul respectiv al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților la care a făcut referire Cristian Tudor Popescu:

„În tratatul său «Despre copiii care mor timpuriu», Sfântul Grigorie de Nyssa oferă mai multe răspunsuri, subliniind că orice făptură creată vine de la Dumnezeu, Care se îngrijeşte de existenţa acesteia, fie ea mai lungă sau mai scurtă. Iar dacă îngăduie curmarea unei vieţi înainte de vreme, după mintea omenească, este pentru că, în preştiinţa Sa, Dumnezeu nu vrea să îl priveze pe prunc de vreuna din binecuvântările Sale”.

Foto: Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI