Un mic avion de turism s-a ciocnit, sambata, de un imobil de birouri care apartine „Bank of America” (foto), din Tampa, Florida, dupa ce a decolat fara autorizatie. Aparatul era condus de un pusti de numai 15 ani, care lua ore de pilotaj de doi ani. El a reusit sa fure avionul in timp ce vizita un aeroport impreuna cu mama si bunica lui. Imediat dupa ce a decolat fara autorizatie, in urmarirea avionului au fost trimise doua aparate de lupta si un elicopter.
Tentativa de sinucidere? Teribilism? Dorinta de celebritate? Autoritatile americane incearca sa afle ce anume l-a determinat Charles Bishop sa fure un avion si sa loveasca in plin cladirea unei banci. Oricare ar fi motivele acestui incident, el a amintit de teribilele atentate de la 11 septembrie din SUA, cand teroristii s-au folosit de avioane civile pentru a lovi turnurile World Trade Center. Totul a inceput pe un aeroport din St. Petersburg, unde baiatul se afla in vizita impreuna cu mama si bunica lui. Adolescentul a observat un avion Cessna-172 care avea motorul pornit. Fara sa stea pe ganduri, tanarul s-a repezit la bordul aparatului si a decolat inainte ca cineva din aeroport sa poata interveni.
Un elicopter al gazii de coasta a luat in urmarire avionul imediat dupa decolare, a spus Charlotte Pittman, locotenent al Garzii de Coasta. Elicopterul a incercat fara succes sa ia contact cu avionul si sa-l dirijeze spre un aeroport aflat in vecinatate. Charles Bishop a refuzat sa raspunda interpelarilor unui turn de control si al echipajului de la bordul elicopterului. Ca urmare, a fost declansata alarma terorista, iar de la o baza aeriana din Miami au decolat doua aparate F-15. Acestea au ajuns insa in zona in care s-a petrecut incidentul dupa ce tanarul a lovit in plin cladirea „Bank of America”, la ora locala 17.00 (22.00 GMT).
Cessna s-a lovit de imobil la nivelul etajului 28, dar nu a luat foc. Nu au existat victime la sol, deoarece era weekend, iar in cladire nu se afla nimeni. Mama copilului a declarat ca Charles a dorit atat de mult sa devina pilot incat, in urma cu doi ani, l-a inscris la o scoala de pilotaj din zona. El nu a avut niciodata probleme cu politia.
„Pentru moment, respingem ipoteza unui act terorist”, a indicat un ofiter de politie. Aceasta declaratie a fost facuta pentru ca incidentul a survenit in ziua in care alte doua mici avioane private s-au zdrobit la sol, facand cel putin doua victime. Un Cessna-337 s-a prabusit langa aeroportul Fullerton, in periferiile din Los Angeles, iar un Cessna-172 – langa orasul Boulder (Colorado). Casa Alba a confirmat ca nu exista indicii care sa arate ca cele trei incidente ar avea vreo legatura intre ele.