Loredana Lascu, orădeanca de 26 de ani care ar urma să se căsătorească mâine cu directorul Departamentului de Film de la TVR, Cristian Tabără, e caracterizată de foştii săi colegi de la TV Transilvania ca fiind o fire blândă, liniştită, retrasă şi deosebit de serioasă. “Nu o sperie nimic”, spune despre ea o fostă colegă într-o înregistrare de pe blogul fostului ei producător de la ştiri, adila bos.wordpress.com. Mai mult, pentru că dovedea, în tot ceea ce făcea, o seriozitate ieşită din comun, orădeanca şi-a primit porecla de “Roboţel” din partea colegilor din studioul de ştiri de la televiziunea din Oradea.
“Era prezentatoarea care făcea cele mai puţine bâlbe. De fapt, nici nu-mi amintesc vreo bâlbă de-a ei. La materialul făcut la un an de Transilvania TV, colegii mei nu au reuşit să găsească prin arhive nici un rateu de- al Loredanei”, mai spun foştii colegi despre posibila viitoare soţie a lui Cristian Tabără. Fiind foarte discretă cu viaţa ei personală, foştii colegi spun că au aflat foarte târziu despre idila dintre Loredana şi Cristian Tabără. “Am aflat după mulţi ani că sunt împreună, niciodată nu a zis nimic”, a declarat o fostă colegă, citată de Adevărul de Oradea.
Acuzat de viol
Pe numele directorului Departamentului Film al TVR, Cristian Tabără, există un dosar penal, bazat pe plângerea depusă de o fetiţă de 12 ani, Alexandra, fiica uneia dintre fostele lui iubite. Conform acuzaţiilor care i se aduc de către Alexandra, Tabără ar fi abuzat- o sexual în urmă cu mai mult de doi ani.
Discretă cu privire la viaţa privată
Mai mult, apariţiile celor doi în public au fost rare, deoarece se întâlneau mai des la Bucureşti, unde orădeanca mergea de câte ori avea ocazia. De altfel, mulţi dintre cei alături de care lucra Loredana au aflat de relaţia celor doi abia când a început să împartă invitaţiile la nunta ei cu Cristian Tabără. După apariţia scandalului însă nimeni nu ştie cu certitudine dacă nunta va mai avea loc.
De la muzică, la jurnalele Transilvania TV
Loredana a cochetat cu scena, cântând în formaţia de muzică uşoară Enjoy, perioadă etichetată de fosta ziaristă ca fiind “de vis”. Pe micul ecran a debutat ca prezentatoare la Transilvania TV, din Oradea, unde iniţial a fost “ştirista” jurnalului de dimineaţă, iar mai apoi a principalului jurnal al televiziunii locale. Loredana a renunţat la postul pe care-l deţinea când a primit o ofertă de la Audio Video Magazin, unde a ocupat funcţia de redactor-şef adjunct, până când s-a închis revista.
Citeşte şi: «Alexandra nu minte! Cristi, de ce nu recunoşti ce i-ai făcut?»
Realizatorul tv Cristian Tabără a fost audiat la Poliţie
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!