Pentru prima data in istoria miscarilor de protest, in Romania, salariatii de la o fabrica din Banie au decis sa-si aduca la miting si neamurile.
Salariatii SC Avioane SA Craiova vor organiza, astazi, in Piata Prefecturii din municipiu, un amplu miting de protest fata de situatia in care se afla industria de aparare. Victor Peta – liderul sindical al uzinei si presedintele Blocului National Sindical Dolj – ne-a declarat ca, la aceasta actiune -, vor participa si familiile salariatilor: „Am stabilit sa venim cu nevestele si copiii, care sunt la fel de ingrijorati ca si noi de ceea ce ne asteapta daca se pun in aplicare masurile anuntate. Mizam, astfel, pe participarea a cel putin 3.000 de oameni, exceptie facand sindicalistii de la celelalte societati afiliate la BNS sau la Cartel Sigma, de solidaritatea carora nu ne indoim”.
Printre revendicarile sindicalistilor se afla: garantarea contractului incheiat anul trecut cu MApN – care vizeaza realizarea a 24 de aparate tip IAR 99 Soim -, promovarea de urgenta a pachetului legislativ necesar relansarii activitatii in industria de aparare si redimensionarea sectorului.

Urmărește-ne pe Google News
Bendeac a dat peste Pițurcă într-un magazin de pe Victoriei: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”. Gestul incredibil făcut de antrenor
GSP.RO
Bendeac a dat peste Pițurcă într-un magazin de pe Victoriei: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”. Gestul incredibil făcut de antrenor
IREAL! Veste ȘOC despre plecarea lui Sorin Oprescu din România. Când a fugit din țară, de fapt
Playtech.ro
IREAL! Veste ȘOC despre plecarea lui Sorin Oprescu din România. Când a fugit din țară, de fapt
Doi tineri au primit sărutul morţii ţinându-se de mână. Mama fetei i-a găsit inconştienţi în dormitor, după o supradoză
Observatornews.ro
Doi tineri au primit sărutul morţii ţinându-se de mână. Mama fetei i-a găsit inconştienţi în dormitor, după o supradoză
Horoscop 16 mai 2022. Leii trebuie să evalueze corect orice problemă care apare și să fie dispuși la un mic efort rezonabil
HOROSCOP
Horoscop 16 mai 2022. Leii trebuie să evalueze corect orice problemă care apare și să fie dispuși la un mic efort rezonabil
Prima reacție a lui WRS după ce a obținut locul 18 la Eurovision 2022 pentru România
Știrileprotv.ro
Prima reacție a lui WRS după ce a obținut locul 18 la Eurovision 2022 pentru România
Ucraineanul devenit inamicul nr. 1! Ce a făcut cu 3 rusoaice aflate în grija sa în Ucraina: "S-a ocupat personal"
Orangesport.ro
Ucraineanul devenit inamicul nr. 1! Ce a făcut cu 3 rusoaice aflate în grija sa în Ucraina: "S-a ocupat personal"
TEST: Dinții cățelului tău pot avea probleme. Verifică dacă știi cum să ai grijă de dinții patrupedului tău
PUBLICITATE
TEST: Dinții cățelului tău pot avea probleme. Verifică dacă știi cum să ai grijă de dinții patrupedului tău