Morgan Lefevre a pornit în 2010 într-o călătorie prin Europa însoţită de un prieten şi de doi “camarazi” fideli, un măgăruş şi un catâr. Aventura lor este acum pe cale să se încheie, iar franţuzoaica parcurge deja drumul de întoarcere, însă însoţită doar de cele două animale care îi cară bagajele.
Partenerul tinerei a fost nevoit să se ducă acasă cu un mijloc mai rapid, în urmă cu două luni. În România, Morgan s-a arătat foarte încântată de locuri şi de oamenii care i-au oferit ajutorul de câte ori a avut nevoie sau câte o masă caldă.
“Înainte să decid să plec în această călătorie alergam în fiecare zi, ca toată lumea, dar m-am săturat de agitaţia aceea. Acum merg pe jos, călare, simt lucruri, trec prin locuri pe care oamenii nu le văd, pentru că sunt prea grăbiţi”, a explicat Morgan, care, înainte de a ieşi din România, a poposit în Sânnicolau Mare, Timiş.

Ajunge acasă la vară

În tot acest periplu, tânăra a vizitat Italia, Slovenia, Croaţia, Bosnia, Serbia, Grecia, dar şi Bulgaria şi va continua drumul prin Ungaria, apoi prin Slovenia şi Italia. Ea a estimat că va ajunge acasă în iunie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.