Kamala Harris, fosta vicepreședintă a SUA, a avut o apariție surpriză la Met Gala 2025. Ea a purtat o rochie neagră, din mătase, creată de Off-White, într-una din primele sale apariții publice majore de la alegerile din 2024.
Kamala Harris a atras toate privirile la Met Gala, unul dintre cele mai prestigioase evenimente de modă din lume. În ciuda faptului că numele său nu figura pe lista oficială a invitaților, Kamala Harris a reușit să se strecoare la gală fără a poza pe covorul roșu.
Alegerea sa vestimentară a fost una plină de semnificație: o rochie asimetrică, din mătase neagră, cu un guler choker și o mânecă albă, fluidă, creată de designerul Ib Kamara pentru brand-ul Off-White.
Rochia aleasă de Harris transmite un mesaj clar: „M-am întors. Oarecum”, scrie The New York Times. Aceasta marchează o revenire la strategia sa de modă mai inclusivă, demonstrată în timpul evenimentelor de inaugurare din 2021, când a purtat creații ale designerilor de culoare.
Ib Kamara, designerul rochiei, a declarat: „Pentru mine, adevăratul nucleu al dandyismului își are rădăcinile în încredere și putere. Nu există persoană care să exemplifice mai bine aceste caracteristici decât Kamala D. Harris, cineva care a depășit adversitățile și continuă să fie un far pentru atât de mulți”.
Participarea la Met Gala poate fi o decizie complicată pentru orice oficial ales, având în vedere costul ridicat al biletelor și asocierea evenimentului cu elitismul și faima. Însă prezența sa la gală a fost și un calcul politic. Expoziția celebrată de eveniment, „Superfine: Tailoring Black Style”, explorează istoria dandyismului negru și este prima expoziție a Institutului Costumelor care include doar designeri de culoare.
Conform unui comunicat de presă, ținuta lui Harris a fost inspirată de „bărbații de culoare care au ajutat la modelarea copilăriei sale și care au fost unele dintre primele sale influențe în modă”.
Printre aceștia se numără unchiul său Freddy, pe care îl vizita în New York, unde lucra la Studio Museum din Harlem. Harris a fost însoțită de soțul său, Doug Emhoff, care a purtat o creație Brunello Cucinelli.