Cum aflu online, dacă trenul meu are întârziere. Călătorii trebuie să știe numărul exact al trenului

Comentează

Cum aflu online, dacă trenul meu are întârziere. Din cauza vremii nefavorabile sau a infrastructurii precare ori a grevelor spontane, trenurile din țara noastră au mai mereu întârzieri la sosire.

De exemplu, în anul 2010, trenurile de călători au în­tar­ziat 46.659 de ore, adică 1.944 de zile, ceea ce înseamnă 5,3 ani, potrivit unui răspuns al Companiei CFR Călători, la solicitarea stirileprotv.ro.

Revenind în prezent, Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” S.A. informează că, în această dimineață, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (viscol, vânt puternic, temperaturi scăzute), circulaţia feroviară a fost afectată pe Sucursalele Regionalelor  Galaţi, Iaşi şi Braşov.

UPDATE, ora 12.00: Trenurile IR 1824 Deva - București Nord și IR 1821 Constanța - Arad și-au reluat circulația, cu tracțiune Diesel.

UPDATE, ora 11.40: Începând cu ora 11.14, pe relaţia Merişor - Băniţa s-a redeschis circulaţia trenurilor, cu tracţiune Diesel.

UPDATE, ora 10,00: Pe Sucursala Regional de Căi Ferate (SRCF) Timişoara, relaţia Merişor - Băniţa, circulaţia feroviară este temporar întreruptă, din cauza unui copac căzut care a afectat linia de contact. Echipele feroviare se află la faţa locului şi intervin pentru tăierea şi înlăturarea copacului şi punerea sub tensiune a liniei de contact, astfel încât circulaţia să se reia în cel mai scurt timp. Trenurile (IR 1824, IR 1821) care tranzitau zona staţionează momentan în staţiile adiacente până la redeschiderea circulaţiei.

UPDATE, ora 8,45: Pe SRC Braşov, relaţia Timişu de Sus – Dârste, începând cu ora 08.18 s-a redeschis şi firul II de circulaţie. Pe ambele fire circulaţia se face cu tracţiune electrică.

Pe SRCF Galaţi, relaţia Adjud – Pufeşti (unde circulaţia se defăşoară doar pe firul II) între orele 01.30 – 05.20 circulaţia feroviară a fost întreruptă, deoarece locomotiva ce remorca trenul 1856 a agățat cu pantograful un cablu care atârnă de linia de contact. Au întarziat opt trenuri, cu 1.397 minute.

Pe relaţia Hanu Conache – Independenţa, ora 02.06 , circulaţie întreruptă deoarece un fir Renel s-a rupt şi a căzut în gabaritul liniei. De la 04.50 se circulă pe firul II cu tracţiune Diesel.

Pe SRCF IAŞI, relaţia Paşcani – Târgu Neamţ, din cauza copacilor căzuţi pe firul de contact, circulaţia era întreruptă de la ora 02.16. Echipele de intervenţie au desfăşurat lucrări de remediere, iar la ora 8,10 s-a redeschis circulaţia, însă trenurile ajung cu întârzieri la destinaţie.

Pe SRCF Braşov, relaţia Timişu de Sus – Dârste, din cauza copacilor căzuţi pe firul de contact, circulaţia a fost întreruptă de la ora 02.20. La ora 07.29, firul I s-a repus sub tensiune, firul II rămâne închis și se lucrează pentru remediere.

Pasagerii sunt rugaţi ca, înainte de plecarea la drum, să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească sau să verifice tabelele de sosire/plecare, actualizate din minut în minut pe site-ul www.cfr.ro domeniul Camere web (http://www.cfr.ro/…/content/article/2-uncat…/2273-camere-web).
Dacă sunteţi deja în tren accesaţi de pe laptop sau mobil www.cfr.ro apoi Trenul meu (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren) introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe informatii tren.

Obtineţi informaţii în timp real despre ce staţie urmează, dacă aveţi sau nu întârziere, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.

Cum aflu online, dacă trenul meu are întârziere. Restituire contravaloare bilete:

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea "Tarife în țară".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește