Luni, în jurul orei 12:00, delegația Ucrainei a ajuns în Belarus și a început discuțiile cu partea rusă.
Ucraina și Rusia s-au așezat la primele negocieri de la invazia din 24 februarie 2022. Acestea au loc în apropierea graniței dintre Belarus și Rusia.
Cei șase ucraineni au trecut granița în jurul orei 10:30, iar la ora 13:00 au început discuțiile cu Rusia.
Ucraina este reprezentată de șase persoane, după cum informează publicația ucraineană Obozrevatel:
Liderul deputaților partidului Sluga Poporului, David Arahamia, este cel care, acum câteva zile, a spus că negocierile „vor merge fie în direcția bună, fie ca nava rusească de război”, referindu-se la replica soldaților de pe Insula Șerpilor în dialogul cu partea rusă.
„96 de ore de rezistență. Patru zile de victorie, curaj, devotament și credință. Admirație pentru concetățenii care țin linia în apropiere. Durere pentru cei care și-au dat viața pentru Ucraina. Furie față de inamicul care ne ucide femeile și copiii și distruge orașe pașnice. Dar și încredere că va fi pedepsit! Cu siguranță pedepsit! Dur, inevitabil”, a spus și ministrul Reznikov ieri, 27 februarie, în a 4-a zi de conflict.
Consilierul Podoliak a exclamat, zilele trecute, citat de UNIAN, că Ucraina „controlează absolut tot ce intră în oblasturile Ucrainei”.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia