Variantele ulterioare au vizat mărirea tracţiunii motorului, îmbunătăţirea armamentului şi extinderea razei de acţiune, cele mai cunoscute variante fiind MiG-21 MF şi MiG-21 bis.

Acestea au beneficiat de numeroase îmbunătăţiri ale armamentului, radarelor de bord şi sistemelor de bord, motoare mai puternice şi scaune de catapultare KM-1M.

Astfel s-a deschis drumul versiunilor ulterioare, următoarea versiune fiind MiG-21PF, lansat în producţie în anul 1960, cu un motor îmbunătăţit R-11F şi un dispozitiv de admisie a aerului în motor mărit, pentru a permite instalarea radarului de interceptare R-1L. Au urmat MiG-21PFS şi MiG-21PFM, care includeau toate îmbunătăţirile versiunilor precedente.

Cum arată modelul MiG-21 Lancer, avionul care s-a prăbușit la Baza Borcea

În anul 1992, Forţele Aeriene Române au iniţiat un program de modernizare a aparatelor MiG-21, pentru a asigura interoperabilitatea cu NATO şi pentru a mări capacitatea acestora de a executa misiuni la cerinţele luptei aeriene moderne.

Forţele Aeriene Române au primit în dotare primul avion MiG-21F-13 în anul 1962, iar ulterior au intrat în serviciu variantele MiG-21 PF (denumire locală MiG-21RFM), MiG-21 PFM (denumire locală MiG-21RFMM), MiG-21M şi MiG-21MF. De-a lungul timpului au intrat în dotarea Forţelor Aeriene peste 400 de avioane MiG-21, ultimul avion de acest tip intrând în serviciu în anul 1982.

Programul de modernizare a vizat crearea unor variante ale avionului, având la bază o configuraţie comună, în funcţie de misiunile pe care urmau să le execute: MiG-21 LanceR A (pentru misiuni aer-sol), LanceR B (versiune de instruire) şi LanceR C (optimizate pentru misiuni aer-aer).

Un avion de luptă MiG-21 Lancer al Forțelor Aeriene Române s-a prăbușit, sâmbătă, la Baza Borcea din Fetești, în județul Constanța, la un spectacol aviatic. Unele surse arată că pilotul s-a catapultat și a reușit să scape. Autoritățile au trimis la fața locului și un elicopter SMURD din orașul Constanța.

Citește și

GALERIE FOTO/ Cele mai scumpe cazări la Neversea 2018. Cum arată apartamentul care costă aproape 1.000 de euro pe noapte

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.