În contextul incendiilor de vegetație devastatoare care au afectat pădurea amazoniană vara aceasta, Casa de licitații Sotheby's din New York vine o colecție de fotografii extrem de rare cu imagini din această zonă făcute în urmă cu 150 de ani.
Realizate în anii 1867 și 1868 de fotograful german, Albert Frisch, fotografiile surprind de la flora și fauna, inclusiv pești, mamifere acvatice și 35 de specii de plante, până la triburi care locuiau aici la mijlocul secolului XIX. Printre triburile indigene fotografiate se numără și Miranha, și Ticuna, scrie CNN, citând reprezentanți ai casei de licitații Sotheby's.
Colecția este estimată să se vândă cu o sumă între 70.000 și 100.000 de dolari.
Călătorind pe jos și cu barca, Frisch a parcurs aproximativ 1.600 de kilometri în timpul unei călătorii care a durat cinci luni. Drumul fotografului este prezentat drept „cea mai timpurie expediție fotografică de succes” în zonă.
După întoarcerea în civilizație, Frisch a vândut imaginile în mod comercial, dar el a fost inițial însărcinat să efectueze un sondaj fotografic al regiunii.
Foto: Albert Frisch / CNN