Cum au ajuns micii atât de cunoscuți și de îndrăgiți în România
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ziua Muncii, transformată de români în ziua “grătarului la iarbă verde”, are un preparat culinar vedetă: micii. Cum au ajuns aceștia atât de apreciați, încât nici unui grătar care “se resepctă” nu trebuie să-i lipsească micul?
Micul este un produs disputat între mai multe state. Povestea cunoscută la nivel internaţional este că acesta apărut în zona balcanică în secolul al
XIX-lea, scrie Mediafax.
Toate statele din zonă au propria poveste de inventare a micilor. Modul lor de preparare din Bulgaria, Turcia şi Serbia diferă de cel românesc, care are câteva ingrediente suplimentare.
La noi în ţară, se crede că micul a fost prezent pentru prima dată într-o cârciumă bucureşteană din secolul al XIX-lea. În hanul lui Iordachi, care era cunoscut în perioada respectivă pentru cârnaţii săi.
Într-o zi Iordache Ionescu a rămas fără elementul principal al cârnaţilor, maţele, şi pentru a-și servi în continuare clienţii, el a decis să pună carnea pe grătar. În acest fel ar fi apărut îndrăgitul produs.
Mai târziu, avem în 1920 şi o reţetă scrisă a micilor, prin care se precizează că aceştia se fac din carne de vită şi au o dimensiune de şapte, opt centimetri, fiind serviţi alături de o halbă de bere.
În perioada interbelică, popularitate micului creşte, fiind un produs ce era prezent în toate hanurile şi cârciumile din Capitală, iar reţeta a evoluat, folosindu-se la prepararea lui şi carne de porc sau amestec, dar şi alte condimente.
În zilele noastre, micul este asociat cu ziua de 1 mai , dar se consumă pe tot parcursul anului. Statisticile din anii trecuţi spun că românii consumă în perioada 1 mai peste 20.000 de tone de mici.
Cu toate că nu se ştie exact locul şi data apriţiei produsului, el a fost adoptat de gastronomia românească, fiind considerat un produs naţional.
