Eroii necunoscuți. 4.000 de ”gunoieri” înfruntă în București pandemia de coronavirus și stigmatizarea: ”Fără ei, în trei zile avem și holeră”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Libertatea a mers alături de cei mai puțin remarcați și dintre cei mai expuși oameni de care depinde înfruntarea acestei crize de coronavirus. În jur de 4.000 de operatori de salubritate lucrează în București. Sunt expuși celor mai riscante condiții de muncă, stigmatizării și infecțiilor de orice fel. Dar dacă ei s-ar teme și s-ar opri, orașele s-ar transforma în câteva zile în focare de infecție.
Cuprins:
- Se dezinfectează mașinile la fiecare plecare și întoarcere
- 30 de tone de deșeuri strânse zilnic
- „Gândiți-vă dacă rezistați la miros, că nu cărați flori”
- „Oamenii ne ceartă că nu le luăm gunoiul direct din curte, dar noi nu avem voie să facem asta”
- „Ne pun sacii în fața mașinii, ca să ne sfideze”
- Mașina de gunoi este atracția copiilor
- Eroii invizibili
„Ei sunt ultimul batalion. Dacă nu sunt nici ei, în trei zile avem și holeră, nu doar coronavirus”, spune Ilie Ciuclea, patronul companiei de salubrizare Supercom, care asigură curățenia în Sectorul 2 al Capitalei.
Peste 800 de oameni lucrează la Supercom, în teren. Ei ridică gunoiul menajer de la scări de bloc și din fața curților, tomberoanele speciale cu materiale reciclabile – plastic, hârtie, metal – și mătură străzile.
Calculat estimativ, aproape 4.000 de oameni fac curățenie în cele șase sectoare ale Capitalei.
Se dezinfectează mașinile la fiecare plecare și întoarcere
De când cu pandemia de coronavirus, au fost impuse noi reguli. Mașinile de ridicat gunoiul sunt prima dată dezinfectate cu o soluție cu clor în momentul în care se întorc la sediul din strada Gherghiței, abia apoi se varsă deșeurile, după care mașina intră la spălătorie, pentru curățare.
Toți angajații poartă acum combinezoane, măști de protecție și mănuși, iar prin curtea de la Supercom miroase puternic a dezinfectant.
30 de tone de deșeuri strânse zilnic
O mașină de gunoi face în medie trei ture pe zi pe un traseu stabilit, fix. Asta înseamnă că se întoarce la stația de sortare cu 30 de tone de deșeuri zilnic, explică Vasile Obrejan, coordonatorul echipelor care se ocupă de deșeurile menajere.
Sunt trei secții pe care operează operatorii de salubrizare: menajer, deșeuri reciclabile și curățenie stradală. Fiecare își știe locul în departamentul lui, iar fiecare echipă are o anumită zonă din oraș de care se ocupă. La menajer, de exemplu, sunt 20 de echipe cu zone fixe.
„Nu pot trimite o altă echipă în fiecare zi, pentru că oamenii trebuie să cunoască bine zona, să știe de unde să ridice gunoiul. Poate e o ghenă nu știu cum, poate nu e femeia de serviciu, să știe de unde și cum să ia gunoaiele”, spune Vasile Obrejan.
„Gândiți-vă dacă rezistați la miros, că nu cărați flori”
Uneori, bărbatul de 62 de ani – „mai am un pic, doar un pic până la pensie” – merge pe teren cu oamenii de care este responsabil. Îi admiră și îi respectă, pentru că sunt oameni simpli, mulți doar cu liceul terminat, care muncesc să-și ajute familia.
„Când mai vin să se angajeze, le spun din start: gândiți-vă dacă rezistați la miros, că nu cărați flori. Unii renunță după două luni, că își dau seama că nu pot face față”, spune Obrejan.
La Supercom lucrează mulți oameni trecuți de 40-50 de ani, dar și tineri cu liceul abia terminat, fără bacalaureat sau cu examenul luat, dar care nici nu și-au continuat studiile, nici nu au găsit o variantă mai bună de muncă.
„Oamenii ne ceartă că nu le luăm gunoiul direct din curte, dar noi nu avem voie să facem asta”
Stelian Radu are 55 de ani, iar pe ultimii 20 i-a petrecut strângând sacii de gunoi pe care oamenii îi lasă lângă stâlpii de pe stradă, în cartierul Colentina.
Ridică din umeri și râde când îl întreb despre munca sa, de parcă nu ar fi obișnuit să vorbească despre asta cu altcineva decât colegii săi, ori să se intereseze cineva de el.
„Păi domnișoară, ce să vă spun eu... Fac asta că trebuie. Am familie, am copii, nepoți, trebuie să muncim”, spune bărbatul.
De-a lungul anilor, a învățat că oamenii sunt imprevizibili: unii îl înjură că nu a luat toate tomberoanele, deși le-a mai explicat și înainte că fracția uscată e ridicată de o altă mașină, alții nu îl bagă în seamă, puțini sunt politicoși și îl salută.
„M-au înjurat de multe ori că nu vreau să intru în curte să le iau gunoiul. Dar noi nici nu avem voie să facem asta. Tac din gură, să nu mă cert cu ei”, povestește Stelian.
„Ne pun sacii în fața mașinii, ca să ne sfideze”
Stelian împarte și bune și rele cu cei doi colegi ai săi: George și Relu. Primul lucrează la Supercom de doar două luni, are 42 de ani și a muncit înainte în Cehia, tot la o companie de salubrizare. Nu se teme de noul virus, dar încearcă să se protejeze pe cât se poate, purtând echipamentul de protecție primit de la firmă și respectând regulile de igienă.
„E mai greu acum, că trebuie să ne ferim mai bine. Avem echipamentele de protecție, stăm mai mult în casă, ne spălăm. Mai mult nu avem ce face”, spune la rândul său Relu Vișinică.
Are doi copii, o fată de 22 de ani care studiază medicina și un băiat de liceu.
Relu lucrează de 14 ani la Supercom și este șofer. În 14 ani le-a văzut pe toate: acte și chei de mașină aruncate din greșeală, saci de gunoi puși în fața mașinii chiar în momentul în care mașina de gunoi se pregătea să plece.
„Își scot gunoaiele și le pun în fața mașinii, ca să ne sfideze, deși noi abia am strâns din zonă”, povestește Relu.
Mașina de gunoi este atracția copiilor
De pe o străduță lăturalnică din cartierul Colentina, Relu oprește mașina pentru ca George și Stelian să poată lua doi saci negri de gunoi și câteva cutii de carton. Mai în față, Stelian găsește un bostan pe care îl ridică triumfător în aer. Le aruncă pe toate la grămadă.
„Uneori, punem toate gunoaiele, și menajer, și reciclabil, în aeeași mașină, ca să nu mai trimitem speciala pentru reciclabile doar pentru atât, după ce și-a făcut traseul de dimineață. Deșeurile mai trec oricum printr-o mână la stația noastră de sortare, unde separăm reciclabilele de menajer”, explică Vasile Obrejan.
Trecem pe lângă un grup de copii mici care se uită curioși la bărbații în combinezoane albe, care se umflă de la vânt, în mers. Seamănă cu niște cosmonauți.
„Când mai mergeam pe teren cu echipele, vedeam părinți cu copii ieșiți la poartă – știau când vine mașina de gunoi și ne așteptau. Cei mici făceau niște ochi mari, erau fascinați. Le spuneam părinților: haideți că îl plimbăm cu mașina. Și îi urcam pe copii în mașină și îi plimbam pe stradă. Erau încântați”, povestește coordonatorul echipelor de la salubrizare.
Eroii invizibili
Nu le este ușor oamenilor din teren, care fac zeci de drumuri pe străzi, în căldură, în frig, pe ploaie, pe ninsoare să facă față la toate astea, recunoaște Obrejan.
„Pentru mine sunt...”, începe el, dar se oprește și dă din cap. Vrea să spună „eroi”, pentru că rezistă la condiții de multe ori inumane.
Și o fac fără să se plângă. Inclusiv cei care, în această perioadă a crizei de coronavirus prin care trece România, dezinfectează curțile spitalelor de infecțioase.
În România, la ora redactării acestui text, 158 de persoane au fost infectate cu coronavirus, 39 dintre ele în Capitală.
