Potrivit Ziarul Incomod, imaginile au fost înregistrate pe strada Nucetului din Ploiești, iar pe întregistrare se observă data pe 30 iunie.

În plus, muncitorii angajații operatorului de salubritate pleacă de la fața locului fără să ridice și deșeurile aflate lângă tomberoane.

Angajaţii operatorului care asigură serviciile de salubritate în municipiul Ploieşti au făcut grevă de mai multe ori, ei fiind nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit salariile la timp.

La finalul lunii aprilie, angajaţii au refuzat să iasă pe teren, timp de mai multe zile, pentru ridicarea deşeurilor în aproximativ 75% din cele 84 de localităţi ale judeţului în care firma are contracte de salubritate, printre unităţile administrativ-teritoriale afectate aflându-se şi municipiul Ploieşti.

Atunci, primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a denunţat „un atac la sănătatea populaţiei” şi a cerut inclusiv declararea stării de alertă în oraş, în condiţiile în care în multe zone din oraş deşeurile erau neridicate de peste o săptămână.

Citeşte şi:

În ce stare sunt muncitorii răniți în explozia de la Petromidia Năvodari. Doi dintre ei, în comă indusă

Fiica unuia dintre răniții de la Petromidia cere transferul acestuia în străinătate: „Autoritățile să accepte că nu avem tot ce ne trebuie”

Primele imagini filmate cu intervenția pompierilor în interiorul Petromidia Năvodari

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Andreea Marin a făcut COVID-19. Vedeta TV a povestit tot prin ce a trecut ea, dar și ...
Playtech.ro
BOMBĂ! Andreea Marin a făcut COVID-19. Vedeta TV a povestit tot prin ce a trecut ea, dar și ...
Moartea profesoarei Sabina Nessa. Polițiștii englezi cer ajutorul londonezilor pentru identificarea unui bărbat surprins de camerele de supraveghere
Observatornews.ro
Moartea profesoarei Sabina Nessa. Polițiștii englezi cer ajutorul londonezilor pentru identificarea unui bărbat surprins de camerele de supraveghere
Horoscop 25 septembrie 2021. Gemenii au acces la un anumit grad de armonie, dar nu fără să investească și ei ceva
HOROSCOP
Horoscop 25 septembrie 2021. Gemenii au acces la un anumit grad de armonie, dar nu fără să investească și ei ceva
Nivelul anticorpilor la 6 luni de la vaccinare. Ce au descoperit cercetătorii
Știrileprotv.ro
Nivelul anticorpilor la 6 luni de la vaccinare. Ce au descoperit cercetătorii
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți