Cum poți să cumperi timp în zilele noastre?

Comentează

(PUBLICITATE) Trăim vremuri în care suntem aproape în permanență în întârziere, contracronometru, pierduți între multe destinații și multe responsabilități zilnice. Despre responsabilitățile zilnice am putea vorbi la nesfârșit, pentru că știm bine cu toții ce înseamnă viața unui adult responsabil. Cu drumuri nesfârșite între birou și acasă, cu dus și adus copiii de la școală sau grădiniță, cu săptămâna de lucru luni-vineri în care abia apuci să mai faci ceva și pentru tine, iar weekendul vine de cele mai multe ori cu alte responsabilități și drumuri. Cât despre timpul în care reușești să stai să te odihnești, acesta este de cele mai multe ori insuficient pentru a-ți reîncărca bateriile.

Ne punem deseori întrebarea, oare cum reușeau părinții și bunicii noștri să se descurce cu timpul? Şi ei lucrau, şi ei aveau responsabilități zilnice, iar weekendul avea o singură zi pe vremea aceea. Cu toate acestea, aveau mereu timp să citească, să meargă la o piesă de teatru sau la un film, să gătească pe îndelete și să se ocupe și de copii și gospodărie. Iar ziua tot 24 de ore avea.

Se întâmplă să pierdem foarte mult timp. În trafic, pe internet citind tot felul de lucruri neimportante, mergând la cumpărături în zilele aglomerate sau în weekend. Timp care, adunat oră cu oră, poate să-ți arate cât de mult irosești pe lucruri mai puțin importante.

Cum poți să cumperi timp în zilele noastre? Gestionându-l mai bine pe cel pe care îl ai, folosind o aplicaţie mobile gratuită precum KRUK Planner. Uite trei sfaturi simple care îți vor face viața mai ușoară și ziua mai lungă. Cu siguranță sunt mai multe, dar acestea trei sunt testate și funcționează.

Mergi mai puțin cu mașina și folosește metroul sau autobuzul. Nu ai același confort, dar poți, de exemplu, să citești o carte. Și o să constați că la sfârșitul lunii ai deja măcar o carte citită. Iar tu ești de mii de ori mai câștigat decât dacă stai în trafic printre alte mii de șoferi nervoși că nu au timp.

Trezește-te cu jumătate de oră mai devreme. Poate o să îți fie greu o perioadă, dar jumătatea aceea de oră o vei folosi doar pentru tine, să-ți pui gândurile în ordine, să faci planul pe ziua în curs, să-ți bei cafeaua în liniște și să te încarci cu energie pentru întreaga zi. E timpul tău și doar al tău.

Plătește-ți facturile online. Și cumpărăturile ți le poți face la fel. Toți furnizorii de servicii au opțiunea de plată online. Informează-te, activează-ți de la bancă opțiunea de online banking și folosește-o cu încredere. În cinci minute ai rezolvat plata tuturor facturilor lunare.

Același lucru poți face și cu datoriile. E simplu și ai un ajutor pe măsură. Orice client cu datorii cesionate la KRUK îşi poate crea un cont pe platforma e-KRUK.ro pentru a plăti în rate convenabile debitul restant. Acest nou serviciu este gratuit şi nu implică alte taxe sau comisioane pentru a beneficia de el. Lansarea acestuia reprezintă un pas mai aproape de clienţii KRUK, o nouă facilitate de interacţiune cu compania.

Nu poți cumpăra timp dar ți-l poți cheltui pe al tău cu măsură.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
18:05
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
18:03
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
17:47
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
18:03
Kelemen Hunor spune că UDMR nu va face parte din următorul Guvern „aproape 100%”, dar „putem susţine un guvern în jurul PSD”
Ilie Bolojan este premierul României din 23 iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
16:06
Ilie Bolojan, după consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni: „Dacă PSD va fi în guvernare, PNL va intra în opoziție”
Ultimele știri
19:55
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
19:48
Cum a fost prins un instalator, criminal în serie, după ce o victimă a vorbit cu angajata de la bancă în Polonia
LiveText
07:05
Nicușor Dan anunță al patrulea premier desemnat la ora 21.00, după mai bine de 5 ore de consultări. PSD l-a propus pe Grindeanu, PNL refuză un Guvern PSD, iar AUR și USR vor anticipate
19:36
Rebelii Houthi amenință că spațiul aerian al unei țări nu mai este sigur pentru aviația civilă
TRENDING
16:51
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
muncitor-pavaj-curte
15:48
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Hotel Intercontinental din București
15:16
Un român a pus pe jar escrocii din toată Europa și cel mai bun a venit la București, ca să dea lovitura secolului
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
17:22
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
O persoană care ține un portofel gol
17:02
Aproape jumătate dintre români se tem de sărăcie, iar îngrijorările lor sunt mult peste cele din Uniunea Europeană
consiliul local iasi (2) copy
Analiză
17:00
Blocaj imobiliar fără precedent în România: războiul politic paralizează proiecte cu mii de apartamente la Iași
O rețea de stâlpi de curent electric
16:19
De ce în România curentul este de 8 ori mai ieftin la prânz decât seara: șeful ANRE explică de ce avem nevoie urgentă de baterii de stocare
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”