Mergi direct la conținut »
Cum se va efectua votul prin intermediul urnei speciale, la Referendum. Precizările Biroului Electoral Central
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România

Cum se va efectua votul prin intermediul urnei speciale, la Referendum. Precizările Biroului Electoral Central

Biroul Electoral Central (BEC) a precizat, prin intermediul unui comunicat, cum se va efectua votul prin intermediul urnei speciale, la Referendumul pentru redefinirea familiei, din 6 și 7 octombrie.

De această metodă pot beneficia persoanele netransportabile din cauză de boală sau de invaliditate, care nu se află în instituţii sanitare, alegătorii care sunt internaţi, persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau cele asupra cărora s-a luat măsura arestului la domiciliu.

Atfel, potrivit unei hotărâri a BEC, cererile persoanelor netransportabile din cauză de boală sau de invaliditate, care nu se află în instituţii sanitare sau de ocrotire socială şi care doresc să voteze prin intermediul urnei speciale, se depun la biroul electoral al celei mai apropiate secţii de votare, însoţite de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate ori de invaliditate.

Cererile pot fi depuse de orice persoană, inclusiv în orice zi a votării, cu suficient timp înaintea încheierii votării.

Cererile de votare prin intermediul urnei speciale trebuie datate şi semnate olograf şi vor cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa, seria şi numărul actului de identitate ale fiecărui alegător.

Saga umilinței continuă: 36 de muncitori srilankezi, abandonați pe Otopeni, fără bani, mâncare sau apă. Autoritățile române, depășite total de situație
Recomandări

Saga umilinței continuă: 36 de muncitori srilankezi, abandonați pe Otopeni, fără bani, mâncare sau apă. Autoritățile române, depășite total de situație

 

De asemenea, alegătorii care, la data scrutinului, sunt internaţi într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori de alte asemenea aşezăminte sociale publice sau private, pot solicita exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale biroului electoral al celei mai apropiate secţii de votare.

Totodată, persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau cele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale votează prin intermediul urnei speciale.

Persoanele asupra cărora s-a luat măsura arestului la domiciliu, votează şi ele prin intermediul urnei speciale, în condiţiile în care formulează o cerere în acest sens către biroul electoral al secţiei de votare în a cărei rază teritorială se află imobilul, se arată în hotărârea BEC.

BEC mai face cunoscute şi actele de identitate pe baza cărora alegătorii pot vota la referendum. Acestea sunt: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu şi paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare; paşaportul simplu; simplu temporar şi simplu electronic cu menţionarea ţării de domiciliu.

Tot astăzi, BEC a oferit și alte detalii despre Referendumul din 6 și 7 octombrie, referitoare la aprobarea metodologiei pentru colectarea datelor şi informarea opiniei publice privind prezenţa la vot, prin intermediul sistemului informatic organizat de BEC şi implementat prin Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).


Citește și: Ioan Gyuri Pascu, comemorat pe acorduri de chitară. Spectacolul „Din dragoste pentru Gyuri” a adunat zeci de artiști la Agnita


 

Close
Închide
  Close