PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în minivacanța de Sfânta Maria

Comentează

Vremea va rămâne instabilă numai în vestul țării, duminica, în vreme ce în restul țării temperaturile vor scădea ușor, duminică și luni, urmând să crească din nou începând de marți. 

Prognoza meteo DUMINICĂ 13 august

Valorile termice vor fi în scădere în toată tara, astfel încât în regiunile vestice si sud-vestice, vremea va deveni răcoroasă. În restul teritoriului vremea se va mentine călduroasă, izolat caniculară în orele amiezii în est si în sud-est, unde local si disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va avea înnorări temporar accentuate si local se vor semnala averse, descărcări electrice si izolat căderi de grindină în regiunile din jumătatea de vest a teritoriului, dar si în zonele de deal si de munte din rest, iar din a doua parte a zilei pe arii mai restrânse si în est si sud. Cantitătile de apă vor depăsi local 15...20 l/mp si izolat 30 l/mp. Vântul va sufla slab si moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor, iar în a doua parte a intervalului se va intensifica temporar în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade în dealurile vestice si 35...36 de grade, izolat în est si sud-est, iar cele minime între 12 si 23 de grade, cele mai ridicate valori fiind pe litoral.

La Bucureşti, vremea se va menţine călduroasă, caniculară după-amiaza, iar disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil si mai ales în orele serii va creste probabilitatea pentru înnorări, averse, descărcări electrice si intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 34...35 de grade, iar cea minimă de 19...20 de grade.

Prognoza meteo LUNI 14 august

Vremea va fi călduroasă în sudul şi sud-estul ţării si în general apropiată de normalul acestei date în rest. Cerul va fi variabil, cu înnorări în zonele de deal si munte, iar la începutul intervalului si în extremitatea de est a ţării unde pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice si conditii de grindină. Vântul va sufla slab si moderat, local cu intensificări în Moldova, estul Munteniei si în Dobrogea. Temperatura aerului va fi în crestere în jumătatea de vest a teritoriului si în scădere usoară în rest astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între 24 si 34 de grade, iar cele minime între 12 si 22 de grade, usor mai scăzute în depresiuni.

La Bucureşti, luni, deşi temperatura aerului va fi în scădere fata de ziua anterioară, vremea va fi în continuare călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi de 18...20 de grade.

Prognoza meteo MARȚI 15 august

Valorile termice vor creste uşor în majoritatea regiunilor, astfel că vremea va fi călduroasă în sudul, sud-estul si local în centrul ţării. Cerul va fi variabil si mai ales după-amiaza si seara vor fi înnorări temporare şi pe arii restrânse averse şi descărcări electrice în zonele de deal si de munte, în sud-vestul teritoriului si cu totul izolat în rest. Vântul va sufla slab si moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului în estul teritoriului, dar temporar si în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 si 34 de grade, iar cele minime între 10 grade în zonele depresionare si 23 de grade în Delta Dunării.

La București, vremea se va menţine călduroasă, iar valorile termice vor continua să crească usor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab si moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 33 de grade, iar cea minimă va fi de 18...20 de grade.

Citește și: Imagine de colecție cu Bianca Drăgușanu din liceu. Cum arăta vedeta atunci

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, cunoscut pentru gama sa variată de produse accesibile, de la jucării și articole de papetărie până la decorațiuni și gustări, își anunță intrarea pe piața din România în 2027.
18:11
Un retailer danez cu peste 1.100 de magazine intră în România în 2027. Plan de extindere cu 87 de magazine
Aeroportul Băneasa - Aurel Vlaicu
16:26
Persoanele cu mobilitate redusă pot intra fără tichet în parcările aeroporturilor Otopeni și Băneasa. Cum funcționează sistemul
MONDEN
Mona Segall la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
18:02
Probleme la Asia Express 2026: „12 oameni erau pe perfuzii în același timp”. Ce a spus Mona Segall
Ilinca Vandici și Teo Trandafir | sursa foto: Kanal D
Exclusiv
16:58
Ce o „enervează” pe Teo Trandafir la Ilinca Vandici: „Niciodată n-am reușit să fiu așa”
POLITIC
Marian Neacșu va fi ministru PSD la Interne și Radu Oprea va fi ministru PSD la Apărare. Foto: Hepta
17:32
Lista miniștrilor PSD care vor intra în Guvernul Luca Niculescu. Marian Neacșu la Interne, Radu Oprea la Apărare. 11 ministere vor fi ale social-democraților
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:31
PSD a votat în ședința de la Vila Lac să intre cu miniștri în Guvernul Luca Niculescu. 11 ministere aparțin partidului lui Grindeanu
Ultimele știri
19:09
Sorin Grindeanu anunță că PSD va face o evaluare a Guvernului Luca Niculescu după 6 luni
19:07
Actorul care tocmai a semnat contractul cu PRO TV apare în această toamnă la Antena 1: „Mă bucur că au văzut potențial”
Analiză
19:06
Harta puterii PSD în Guvernul Niculescu. Gruparea sudului face legea. Ardealul și Moldova, puse la colț
18:54
Ucrainenii au lovit cel mai important centru de date din Rusia, care găzduiește noul supercomputer dorit de Vladimir Putin
TRENDING
14:08
Un profesor din Timișoara a câștigat 575.000 de lei din meditații într-un singur an
11:02
Cu cât vinde Romsilva lemnul de foc în 2026: Peste 2 milioane de metri cubi puși la dispoziția populației
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
11:49
Timotei Stuparu, fost senator PSD și președinte de Consiliu Județean, a fost ucis pe o trecere de pietoni
Foto: Buturuga Mică
17:16
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
16:42
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă și cum salvezi rădăcinile.
16:02
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă. Trucuri pentru salvarea rădăcinilor
autobuzul 850-FT din Taipei, se vede șoferul reflectat în oglindă
15:24
Orașul cu cel mai bun transport public din lume: 95% dintre locuitori sunt mulțumiți de o rețea impecabilă, care a depășit Singapore și marile metropole europene
Cuplu senior fericit plimbându-se cu bicicleta în aer liber, zâmbind
15:04
Obiceiul la îndemână care te-ar putea ajuta să trăiești mai mult și mai sănătos
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Pâine pe rafturile unui magazin
15:16
Denumirea de „pâine”, schimbată în magazine de un proiect de lege: ce se întâmplă cu produsele de panificație cu zahăr, semințe sau aditivi
Romarm SA și cele 15 filiale ale sale vor fi reorganizate într-un holding industrial integrat până la sfârșitul anului. Foto: Facebook / Defense Romania
15:10
Reorganizare masivă la Romarm: Ministrul Economiei, Irineu Darău, anunță transformarea companiei și a celor 15 filiale într-un holding industrial integrat până la sfârșitul anului
Castelul Peleș
15:05
Concurs pentru ocuparea postului de manager al Muzeului Peleș, după ce Narcis Ion a demisionat în contextul scandalului fraudei cu bilete. Cine poate participa la examen
Un bărbat care numără banii primiți. Pe imagine scrie DIrecția Națională Anticorupție
14:56
Șefii de la Permise Ilfov au fost filmați de procurorii DNA când numărau banii primiți din șpăgi
inteligenta-artificiala
12:13
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice