Daniel Constantin a prezentat bilanţul Ministerului Mediului, la predarea mandatului său. Acesta a prezentat stickerele auto de poluare şi a precizat că inventarierea autoturismelor ar putea începe imediat ce legislaţia va fi gata, adică peste câteva luni.

„Acestea sunt culorile stabilite, în funcţie de norma Euro, aveţi autoturisme electrice, în funcţie de norme, culorile sunt diferite. Cea mai poluantă Euro 2… urmând 4,5,6,7”, a spus Daniel Constantin, potrivit Digi 24.

Cum vor arăta stickerele auto de poluare

Cum vor arăta stickerele auto de poluare, cele care vor înlocui timbrul de mediu

Acest proiect propune ca pentru autovehiculele electrice şi cele cu motoare hibrid (electric + alt carburant) să fie alocat un abţibild de culoare verde, numerotat cu cifra “0”, aceste vehicule fiind considerate cel mai puţin poluante.

A doua categorie ar urma să fie cea a maşinilor cu motoare pe benzină, Euro 5 şi Euro 6, construite după anul 2011, care ar urma să primească un abţibild de culoare albastră, numerotat cu cifra “6”. În aceeaşi categorie ar urma să fie şi camioanele, şi autobuzele cu motoare pe benzină fabricate după 1 ianuarie 2017.

Conform clasificării din proiectul elaborat de Ministerul Mediului, în cea de-a treia categorie, căreia ar urma să i se aloce un abţibild de culoare galbenă, numerotat cu cifra “5”, se încadrează autoturismele cu motoare diesel, Euro 5 şi Euro 6, fabricate după 1 ianuarie 2011, cele cu motoare pe benzină Euro 4, fabricate între 2006 şi 2010, autoutilitarele diesel fabricate după anul 2011 – Euro 5 şi 6, vehiculele mari cu motoare pe benzină Euro 4, camioanele, autobuzele şi autocarele cu motoare diesel Euro 6, fabricate după anul 2014, şi cele cu motoare pe benzină, Euro 5, construite între 2009 şi 2013.

Maşinile mai vechi, în categoria a 4-a

Pentru cea de-a patra categorie, Ministerul Mediului a proiectat un abţibild de culoare portocalie, numerotat cu cifra “4”, care ar putea deveni obligatoriu în cazul posesorilor de maşini cu motoare diesel Euro 4, fabricate între 2006 şi 2010, celor cu motoare pe benzină Euro 2 şi Euro 3 fabricate între 1997 şi 2005, sau, în cazul posesorilor de motociclete, pentru motoare Euro 2, fabricate între 2004 şi 2006.

Cea de-a cincea categorie de vehicule ar urma să primească un abţibild de culoare gri, numerotat cu cifra “3” şi va fi destinat maşinilor cu motoare pe motorină, Euro 3, fabricate între anii 2001 şi 2005, se arată în proiectul Ministerului Mediului.

Un abţibild special pentru non-euro

Ultima categorie, căreia ar urma să i se aloce un abţibild de culoare roşie, numerotat cu cifra “2”, este destinat autoturismelor cu motoare diesel Euro 2, fabricate între 1997 şi 2000, autocamioanelor şi autobuzelor cu motoare diesel Euro 3, fabricate între 2001 şi 2006.

Autovehiculele considerate ca fiind cel mai poluante, cărora fie nu le va fi alocat nici un abţibild, fie ar putea fi conceput un sticker special pentru ele, sunt motocicletele fabricate până în anul 2000, autoturismele fabricate până în 1996, autoutilitarele fabricate până în septembrie 1997 şi autobuzele, camioanele şi autocarele fabricate înainte de 30 septembrie 2001.

Fostul ministru al Mediului, Daniel Constantin, a anunţat în urmă cu o lună că timbrul de mediu va fi înlocuit. „Nu vom înlocui taxa de timbru pe care am avut-o cu o altă taxă, ci cu un concept pe care începem să-l introducem gradual. În perioada imediat următoare vom pregăti legislaţia aşa cum ea a fost agreată şi cum va fi reformulată în grupul de lucru de la nivelul Ministerului Mediului să introducem acel certificat de calitate a aerului, acele vignete de care s-a vorbit în această perioadă care vor avea un cost redus”, spunea Daniel Constantin, în urmă cu o lună.

„Cred că e important ca prin acele stickere, certificare de calitate a aerului, să certificăm fiecare maşină în parte”, a mai spus ministrul Mediului.

Daniel Constantin a mai prezicat atunci că este posibil ca Ministerul de Finanţe să schimbe modul de calcul al impozitului pe autoturisme, dacă vor ajunge la concluzia că este necesar acest lucru.

În Columbia toată lumea știe cine este soția lui Giovanni Becali. L-au eliberat imediat dintr-o pușcărie din Bogota când au aflat cum o cheamă
PARTENERI - GSP.RO
În Columbia toată lumea știe cine este soția lui Giovanni Becali. L-au eliberat imediat dintr-o pușcărie din Bogota când au aflat cum o cheamă
BOMBĂ! Familia Halep, ÎNGROPATĂ în datorii. Suma e colosală, de ordinul milioanelor de euro
Playtech.ro
BOMBĂ! Familia Halep, ÎNGROPATĂ în datorii. Suma e colosală, de ordinul milioanelor de euro
Animație: Cum s-a petrecut accidentul în care a murit tânărul polițist Ionuţ Negrilă. Motocicleta s-a rupt în două
Observatornews.ro
Animație: Cum s-a petrecut accidentul în care a murit tânărul polițist Ionuţ Negrilă. Motocicleta s-a rupt în două
Horoscop 28 februarie 2021. Vărsătorii sunt în pană de idei, le e greu să aleagă ceva anume din ce-și doresc
HOROSCOP
Horoscop 28 februarie 2021. Vărsătorii sunt în pană de idei, le e greu să aleagă ceva anume din ce-și doresc
Ani grei de închisoare pentru patronul unei cârciumi din România. Cum şi-ar fi ucis clienţii
Știrileprotv.ro
Ani grei de închisoare pentru patronul unei cârciumi din România. Cum şi-ar fi ucis clienţii
S-a îmbătat şi a luat-o la bătaie. Imagini incredibile cu o vedetă goală, la o petrecere
Telekomsport
S-a îmbătat şi a luat-o la bătaie. Imagini incredibile cu o vedetă goală, la o petrecere
Dacă nu ai economii care să-ți acopere un an, e bine să fii prudent. Află tot ce trebuie să știi despre economisire (Publicitate)
PUBLICITATE
Dacă nu ai economii care să-ți acopere un an, e bine să fii prudent. Află tot ce trebuie să știi despre economisire (Publicitate)