Fratele solistei Silvia Chifiriuc, iubita fostului premier Petre Roman, intră mereu în atenţia autorităţilor atunci când trece prin satul Sârbi, comuna Vlăsineşti, judeţul Botoşani, unde locuieşte mama sa. La sfârşitul săptămânii trecute, ameţit bine de băutură, el a băgat în spital doi săteni pe care i-a rupt în bătaie.
Totul s-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă, când Georgian Chifiriuc se ducea acasă, la mama sa. Oamenii susţin că, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta s-a luat la ceartă cu Constantin Biciuşcă, de 31 de ani, un sătean întâlnit întâmplător. Aflat în zonă, Mihai Trufin, un tânăr de 25 de ani, frate cu viceprimarul comunei, a încercat să-i despartă.
Georgian Chifiriuc i-a lovit în cap cu toporul
“S-au schimbat mai mulţi pumni şi înjurături, după care Chifiriuc a plecat acasă. Peste câteva minute, s-a întors cu un topor şi l-a lovit în cap pe Biciuşcă. Când fratele meu s-a aplecat să-l ajute pe rănit, agresorul l-a lovit şi pe el cu toporul, tot în cap”, a spus viceprimarul Romică Trufin.
Victimele, care au fost găsite de săteni într-o baltă de sânge, au fost internate în stare gravă la Clinica de Neurochirurgie din Iaşi.
“În ziua în care a luat bătaie, fratele meu îşi primise salariul, vreo 500 de lei. Chifiriuc i-a furat şi lui banii şi celuilalt, angajat la CFR”, a mai precizat Trufin.
După scandal, poliţiştii au descins la casa mamei lui Chifiriuc, unde au găsit o carabină cu aer comprimat şi 67 de alice, deţinute ilegal. Cu toate acestea, până la finalizarea cercetărilor, fratele iubitei lui Petre Roman va rămâne în libertate, spun poliţiştii.
Nu-l cunoaşte pe Georgian
Fostul premier Petre Roman ne-a declarat că nu-l cunoaşte pe Georgian Chifiriuc, fratele partenerei sale de viaţă, şi se declară consternat de faptul că acesta s-a bătut în sat. “Habar nu am ce face el acolo în sat, dar dacă a făcut aşa ceva, este regretabil. Acum aud de la voi că ar fi implicat într-un scandal. Dar, Doamne fereşte, ce vină are Silvia dacă fratele său face prostii?! Ea nu are nici cea mai mică vină”, ne-a spus Petre Roman.