La secția de votare 405 din Șendreni, județul Galați, doi tineri proaspăt căsătoriți au fost primii care au votat. De la horă și sarmale, Eva și Bogdan Balosin au ajuns direct la urne.
„Ne dorim foarte mult să schimbăm viitorul nostru și al copiilor noștri. Nu am mai votat prima într-o secție de votare, ce e drept e prima dată și prima dată ca soț și soție. Singurul gând al nostru este să schimbăm viitorul, să avem un viitor mai bun", a afirmat Eva Balosin, conform Monitorul de Galați.
„Sper ca acest vot să ne aducă corectitudine, loialitate și sinceritate. O viață mai bună, salarii corecte și prețurile aferente corecte. Nu, niciodată nu am mai votat primul într-o secție de votare, acum am venit de la petrecere. Ne-am distrat foarte tare, după cum vedeți suntem obosiți, eram în trecere spre domiciliu, am observat că s-a deschis secția și nu se putea să nu votăm", a afirmat și soțul tinerei, Bogdan Balosin.
Evenimentul a fost inedit și pentru personalul secției de votare.
„Da, secția de votare 405 Șendreni a fost deschisă de doi tineri proaspăt căsătoriți, la ora 7, dumnealor au introdus și primele buletine de vot. E o premieră, în ultimii ani de când particip la vot, în comisii, la secții, nu am mai avut atâția oameni care așteptau de la 7 fără 20, dar nici o mireasă și un mire", a afirmat Marta Silvia Dobrea, președintele secției de votare 405.
Amintim că Nicușor Dan este noul președinte al României, după ce la alegerile prezidențiale din 18 mai a obţinut 53,60% dintre voturi, iar contracandidatul său, George Simion, 46,40%, potrivit rezultatelor finale.