Curtea de Casație atacă la Curtea Constituțională legea care nu mai permite eliberarea condiționată a criminalilor

Comentează
Înalta Curte

La o zi după ce Parlamentul a modificat prin lege Codul Penal pentru a nu mai permite eliberarea condiționată a criminalilor, violatorilor și tâlharilor, Curtea de Casație a anunțat că va ataca legea la Curtea Constituțională, după ce va fi promulgată de președintele Iohannis.

Înalta Curte de Casație și Justiție, unde ajung multe din dosarele de la noi în faza finală de judecată, consideră că modificările nu sunt conforme cu legea fundamentală a țării și cere instanței constituționale să se pronunțe asupra acestor aspecte.

Judecătorii au explicat și care cred că sunt lacunele legii care nu mai permite eliberarea înainte de termen pentru faptele foarte grave.

Decizia de sesizare a Curții Constituționale a fost luată joi, în Secțiile Unite, se precizează într-un comunicat citat de Digi24.

„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x 286/2018)”

S-au reținut „vicii de neconstituționalitate de natură extrinsecă și intrinsecă” în întregul act normativ, au apreciat judecătorii.

Astfel, Secțiile Unite au reținut că se impune sesizarea Curții Constituționale, în esență, pentru următoarele motive:

- Sub aspect extrinsec: sunt încălcate prevederile art. 61 alin. (2) şi a art. 75 din Constituție, referitoare la principiul bicameralismului, forma adoptată de Camera Deputaţilor conţinând o modificare de esenţă în materia liberării condiţionate, prin care se exclude vocaţia la liberare condiţionată a persoanelor condamnate pentru săvârşirea anumitor infracţiuni, deşi această modificare nu a format obiectul dezbaterii şi adoptării în Senat (prima Cameră sesizată).

- Sub aspect intrinsec: sunt încălcate dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituţie referitoare la exigenţele privind calitatea legii, în special prin dispozițiile articolului unic pct. 1 [art. 100 alin. (7) din Codul penal), întrucât excluderea de la liberare condiţionată a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în art. 214 - 216 din Codul penal şi menţinerea beneficiului liberării condiţionate pentru infracţiuni contra persoanei a căror gravitate rezultă din prevederea unor limite de pedeapsă net superioare este de natură să afecteze coerenţa legislaţiei penale, într-o manieră incompatibilă cu exigenţele legii fundamentale. Spre exemplu, persoana condamnată pentru folosirea serviciilor victimei traficului de persoane sau a traficului de minori (art. 216 din Codul penal) ar fi astfel exclusă de la vocația la liberare condiţionată, deşi persoana care săvârşeşte infracţiunea mai gravă de trafic de persoane sau de trafic de minori ar putea beneficia de liberarea condiţionată.

Camera Deputaților a adoptat miercuri o inițiativă legislativă prin care criminalii, violatorii și tâlharii nu mai pot fi eliberați condiționat, a anunțat liderul deputaților PNL, Florin Roman

„Urmare a acestei legi, nu mai pot fi eliberați condiționat infractorii care comit următoarele infracțiuni: omor, omor calificat, exploatarea cerșetoriei, folosirea unui minor în scop de cerșetorie, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, violul, agresiunea sexuală, act sexual cu un minor, corupția sexuală, tâlhăria calificată, tâlhăria urmată de moartea victimei”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!