Unul dintre cei mai iscusiţi meşteri populari din România, Elena Vlioncu reuşeşte, cu răbdare şi determinare, să facă din cusăturile tradiţionale o adevărată artă, care- l lasă fără grai chiar şi pe cel mai aprig critic. La vârsta de 75 de ani, Elena Vlioncu şi-a propus menţinerea vie a tradiţiei şi a obiceiurilor româneşti prin intermediul unei pasiuni care a pus de mult stăpânire pe ea.
“Am învăţat să cos şi să ţes articole de artă decorativă din portul tradiţional buzoian de la patru ani, deşi m-am născut cu o singură mână. Nu am perceput acest lucru ca pe un handicap, aşa că la 7 ani mama m-a învăţat să lucrez cu andrelele, iar la 11 ani deja stăpâneam arta broderiei“, povesteşte Elena Vlioncu.

Nu vrea să îşi vândă creaţiile

Chiar dacă a lucrat la CFR, de unde s-a şi pensionat, buzoianca nu a renunţat nici o clipă la pasiunea sa, astfel că în timp şi-a dezvoltat o tehnică proprie.
“Înainte să bag firul în ac trebuie să-l ung cu săpun ca să intre uşor, iar atunci când lucrez cu andrelele mă ajut de un picior”, povesteşte Elena. Femeia a adunat atât de multe costume, ştergare sau feţe de masă cusute de mână încât recent a putut să organizeze propria sa expoziţie.
Nici o clipă însă nu a vrut să îşi transforme acest talent într-o sursă de venit. “Dacă mi-a cerut cineva ceva, o ie sau vreun mileu, i-am dat sub formă de donaţie fără să cer vreun leu”, ne-a mărturisit bătrâna, care consideră că acesta este modul ei de a menţine vie tradiţia din zonă. Tocmai de aceea, tanti Elena este hotărâtă să doneze unui muzeu toate creaţiile sale de până acum.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.