Şcolarii se simt nedreptăţiţi şi cconsideră că  sistemului educațional românesc este subfinanţat şi tocmai de aceea vor intra în grevă japoneză. Astfel, mâine elevii vor purta asupra lor banderole albe, iar după orele de curs vor lua parte chiar la marșuri și acțiuni de protest, alături de studenți, conform Realitatea TV.
Protestatarii cred că educaţia ar trebui privită ca o investiţie şi nu un cost devreme ce reprezintă cea mai importantă resursă pentru societate. Tocmai de aceea, elevii au vrut să atragă atenţia Guvernului Ponta în privința subfinanțării învățământului românesc și, în acelaşi timp, au solicitat alocarea a 6% din PIB pentru educație.
Printre doleanţele Consiliului Național al Elevilor se numără:
Dotarea corespunzătoare a unităților de învățământ
Există numeroase cazuri  în care școlile nu au autorizație sanitară de funcționare și nu au beneficiat de fonduri pentru reabilitarea bazei materiale. În mediul rural, există încă școli cu toalete în curte și fară apă potabilă. De asemenea, în unele situații, condițiile termice în cadrul unităților de învățământ sunt asigurate de sobe vechi și degradate.
Decontarea integrală a cheltuielilor de transport pentru elevii navetiști
Consiliul Naţional al Elevilor consideră dezavantajoasă ordonanţa guvernului privind decontarea transportului elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu și solicită acoperirea totală a cheltuielilor de transport conform Art.84, alin.(3) din Legea Educaţiei Naţionale. Suma maximă decontată pentru un abonament lunar emis pentru distanţa de 50 km valorează 120 lei. În multe cazuri, abonamentul elevilor nu va fi decontat integral, ceea ce determină, în continuare, o creştere a ratei abandonului şcolar, în condiţiile în care există familii cu venituri mici care nu pot cofinanţa cheltuielile de transport.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.