Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,2 pe Richter, s-a produs, miercuri, la ora locală 0.01, în judeţul Prahova, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), notează Agerpres.
Seismul a avut loc la o adâncime de 196 de kilometri.
Cutremurul s-a produs la 45 km nord de Ploieşti, 50 km sud-est de Braşov şi 102 km nord de Bucureşti.
Cel mai semnificativ seism din acest an s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.