CV de deputat. Aleșii se laudă că știu să folosească o imprimantă. PSD-iștii, școliți la institute de casă

Comentează

CV de deputat - cartea de vizită a aleșilor. Este documentul pe care ar trebui să-l citim și să vedem de ce merită un demnitar să fie în funcție. Numai că cele mai multe CV-uri oficiale lasă de dorit.

Unii se laudă că știu să folosească o imprimantă sau un email, ori că au ”capacitatea de exprimare orală”. Adică vorbesc. Alții nu au trecut nici măcar ce studii au sau nu și-au publicat deloc CV-ul.

Alții, în schimb, și-au vărsat inclusiv performanțele școlare sau etajul la care locuiesc. ț

Dincolo de detalii, se observă un trend în rândul studiilor: din ce în ce mai mulți politicieni aleg să urmeze cursuri la institutele de casă ale partidelor, pe bani mulți, dar care aduc diplome cu titlu pompos.

Institutul Diplomatic Român și Institutul Național de Administrație sunt cele mai ”căutate” școli, cel puțin în rândul politicienilor. Cursurile sunt scurte, de câteva luni, nu necesită prezență la ore, iar la final iese o diplomă. Costă mai bine de o mie de euro, dar dă bine la CV.

Pe lângă cele două, Colegiul Național de Apărare și Academia SRI sunt, iarăși, pe lista instituțiilor de învățământ preferate de politicieni. Iar statisticile arată că membri PSD și PNL sunt clienți fideli.

Și mai fideli sunt social-democrații Institutului Social Democrat ”Ovidiu Șincai”. Sunt doi miniștri din Guvernul condus de Viorica Dăncilă care se laudă cu ”masterate” certificate aici.

Ministrul pentru Diaspora, Natalia Intotero, și ministrul Societății Comunicaților, Bogdan Cojocaru sunt cei doi, dar, alături de ei, mai sunt alți 13 deputați PSD.

Cei doi miniștri au trecut în CV că au un master în ”Management politic”, la Institutul ”Ovidiu Șincai”.

Tot cu ”diplomă de master” se laudă și ceilalți social-democrați, în domenii la fel de generale: științe politice, organizații politice, campanii electorale sau, mai rar, politică externă și diplomație.

La o universitate normală, privată sau de stat, un masterat durează doi ani. La un astfel de institut, așa-zisul program de masterat ține doar câteva luni.

Institutul Diplomatic Român a școlit 40 de deputați, iar institutul Național de Administrație – 60.

La Colegiul Național de Apărare, 43 de deputați și-au luat diplome, iar de la Academia SRI, alți 10.

Imprimanta și etajul

Dincolo de colecționarii de diplome de la PSD și PNL, detalii interesante am găsit în aproape toate CV-urilor deputaților.

Nicolae Bacalbașa, de exemplu, a simțit nevoia să treacă, la activitate politică, etajul la care locuiește.

”Nu am fost băgat în scandaluri, medicale sau de alt gen, nu am cazier. Locuiesc la bloc, la etajul VI, în 64 mp împreună cu soția”, ne spune deputatul PSD, în CV-ul său.

Colegul lui Bacalbașa, deputatul Costel Neculai Dunava, ne spune că are ”mașină personală pe care o poate folosi în interes de serviciu”.

De la PNL, Laurențiu Leoreanu se laudă cu așa ceva, la aptitudini: ”utilizarea echipamentelor de birotică (fax, imprimantă, scanner, xerox)”.

Deși sunt obligați să o facă, 41 de deputați nu și-au publicat CV-ul pe site-ul Camerei Deputaților.

Citește și:

Programul ”Rezervist Voluntar”, un eșec, ideea de ”flăcău la oaste”, puțin probabilă. Cum acoperă Armata lipsa acută de personal 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
19:22
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Un nou exercițiu de mobilizare MOBEX 2026 a avut loc în Suceava, Botoșani și Neamț. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
19:15
Exercițiu masiv de mobilizare în Suceava, Neamț și Botoșani: sute de rezerviști au fost chemați în poligon pentru trageri și instrucție. Urmează București și Ilfov
MONDEN
Ana Maria Mocanu
19:04
Ce proceduri estetice și-a făcut Ana Maria Mocanu după „Asia Express”: „Foarte mulți oameni m-au criticat”
Irinel Columbeanu
18:16
Irinel Columbeanu a scăpat de datoria de 5.000 de euro la azil! Cine i-a plătit toate restanțele
POLITIC
George Simion, Dan Dungaciu și Petrișor Peiu sunt cei mai importanți oameni din conducerea AUR. Sursă foto: Hepta.
20:25
AUR nu va vota Guvernul Mureșan. „Anticipatele sunt mai aproape”, spune Dan Dungaciu
Siegfried Mureșan, propunerea lui Nicușor Dan ca prim-ministru
Exclusiv
19:14
Cum se explică decizia președintelui Nicușor Dan de a-l propune pe Siegfried Mureșan pentru postul de prim-ministru: „Nu este o soluție foarte convingătoare”
Ultimele știri
21:53
Prima reacție a lui Ilie Bolojan după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier: „Misiunea nu este una ușoară”
21:33
Cercetătorii au identificat o nouă specie de pisică pentru prima oară în 100 de ani: „E mai mică decât cea de casă”
21:11
Cine este Cătălina Manea, soția premierului desemnat Siegfried Mureșan. Ce funcție importantă ocupă la nivel european
21:06
România se apropie de anticipate, crede politologul Cristian Pîrvulescu: „Ar prelungi criza politică cu încă minimum patru luni”
TRENDING
10:09
Bani în plus la pensie din al 13-lea salariu și ore suplimentare: când sunt recunoscute automat și când ai nevoie de adeverințe
07:00
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
InterviuExclusiv
13:43
Cât are pensia Serghei Mizil: „Toată ziua stau în vacanță”
horoscopul zilei de astăzi 18 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 18 septembrie 2026. Balanțele este bine să separe mesajul de felul în care le este transmis, chiar dacă nu le convine
O familie din Serbia a investit 300000 de euro într-o plantație de nuci
20:26
Afacerea cu un singur soi de fructe cu care o familie vrea să dea lovitura: a investit 300.000 de euro în 5 hectare
Pictura lui Monet, scoasă la licitație la Paris
19:30
Pictura uriașă pe care Monet a ținut-o ascunsă, scoasă la licitație pentru o sumă-record la Paris
Cu o coajă ce amintește de pielea solzoasă a unui șarpe, salak, cunoscut și ca „fructul șarpelui”, este un fruct tropical originar din Indonezia și Malaezia. Sursă foto Shutterstock
18:44
Salak, fructul cu coajă ca de șarpe și pulpă crocantă. Unde crește și cum se consumă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
18:30
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
12:06
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
12:49
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Silvia Lungu a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Sursă foto: Facebook /Mara Bubu.
17:11
O româncă a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Mobilizare de forțe pentru găsirea Silviei Lungu, unde a fost văzută ultima dată
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16:34
Jandarmeria a reținut alte cinci persoane după violențele de la protestul oierilor din Piața Victoriei, iar amenzile au depășit 66.000 de lei
Judecătoarea Ionela Tudor, cunoscută pentru cuvintele „m-a sunat Lia”, a făcut cerere de ieșire la pensie la începutul anului 2026
16:17
Ionela Tudor revine în magistratură: fosta șefă CAB, cunoscută după episodul „m-a sunat Lia”, va câștiga mai puțin decât pensia de 30.000 de lei
O barca rasturnata in kefalonia, septembrie 2026
08:17
Un român de 45 de ani a fost găsit mort pe o plajă din Poros, după ce dispăruse în apele Mării Ionice, în Kefalonia
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
19:00
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
18:26
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor