Fericirea la care se referă preşedintele Nicola Maduro constă în bonusuri de sărbători, plătite angajaţilor din sectorul public pe 10 şi 11 noiembrie, scrie world.time.com.
Însă criticii preşedintelui Maduro atrag atenţia că acest Crăciun sărbătorit mai devreme pică foarte aproape de alegerile municipale din 8 decembrie, iar aceasta nu este decât o strategie a şefului ţării de a câştiga cât mai mult capital electoral.
„Crăciunul timpuriu este cel mai bun vaccin pentru cei care caută să provoace revolte şi violenţe”, a explicat Nicolas Maduro, în cadrul unui discurs televizat.
Maduro s-a apărat de critici spunând: „Este o provocare să avem un Minister pentru aşa ceva, nu?Acesta este principalul mesaj pe care am dorit să îl transmit prin ceea ce facem acum. Haideţi să fim fericiţi şi să îi facem şi pe alţii fericiţi”.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
FANATIK.RO
Ce să pui în cuva mașinii de spălat pentru a scăpa de părul de animale de pe haine. Soluții simple pentru toate tipurile de țesături
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Observatornews.ro
Pensionara Afrodita, aflată în greva foamei, a primit într-un final decizia de recalculare. Câţi bani va primi în plus
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri