Un autoturism Dacia, staţionat la semafor pe una din străzile principale din municipiul Tulcea, a fost distrus, aseară, în proporţie de 90 la sută, în urma unui accident.
Dacia, în care se aflau două persoane, stătea la semafor în spatele unui autobuz, când a fost izbită din spate de un Opel care rula cu viteză. La impact, "strânsă" între cele două vehicule, Dacia a fost zdrobită şi distrusă aproape total. Unul din ocupanţii ei a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă cu multiple contuzii.
La volanul Opelului se afla un bărbat în vârstă de 43 de ani, care consumase băuturi alcoolice. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru vătămare din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.