Am venit să depunem un denunţ penal în numele Partidului România Unită împotriva premierului Dacian Julien Cioloş pentru infracţiunea de abuz în serviciu, înşelăciune, în speţa numită Cuminţenia Pământului. Ştim că au fost nişte evaluări, făcute de experţi au spus prima dată 800.000, apoi 1.200.000, două milioane, trei milioane, ultima evaluare a fost cinci milioane (de euro, n.r.). Iată că Guvernul cioloş a cheltuit 11 milioane de euro din banii românilor pentru o operă de artă care oricum era în patrimoniul naţional şi nu putea fi scoasă din ţară„, a declarat, vineri dimineaţă, Bogdan Diaconu, preşedintele PRU, înainte de a intra în sediul DNA.

La rândul său, deputatul Sebastian Ghiţă, membru PRU, a susţinut că achiziţionarea operei ”Cuminţenia pământului” din bani publici, cu cinci sau cu 11 milioane de euro, ”poate fi startul unui nou ANRP”.

”Aşa cum am văzut jefuirea românilor cu Fondul Proprietatea şi cu retrocedarea clădirilor şi terenurilor, aşa ne vom trezi şi cu retrocedări, cumpărări de opere de artă la preţuri supraevaluate, ori asta noi nu prea ne permitem cu banii pe care îi avem în România”, a spus Ghiţă.

Pe 12 octombrie, Guvernul a anunţat că opera “Cuminţenia Pământului“ va fi achiziţionată de statul român şi că ea va fi expusă la Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti” din Bucureşti.

„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
PARTENERI - GSP.RO
„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
Florin Piersic jr, gest total nepotrivit în fața copilului. S-a întâmplat la IKEA
Playtech.ro
Florin Piersic jr, gest total nepotrivit în fața copilului. S-a întâmplat la IKEA
Elena, doctorița româncă ucisă în Germania, a fost sunată de 117 ori și amenințată, înainte de crimă: "Bucură-te cât mai poți!"
Observatornews.ro
Elena, doctorița româncă ucisă în Germania, a fost sunată de 117 ori și amenințată, înainte de crimă: "Bucură-te cât mai poți!"
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
HOROSCOP
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
Știrileprotv.ro
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
Telekomsport
FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
Trucuri de la un nail artist pentru manichiură french la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Trucuri de la un nail artist pentru manichiură french la tine acasă (Publicitate)