Dama de companie in Japonia

N-o sa-l uit niciodata pe primul… Un golan. Facuse si puscarie”. Fata de inginer si asistenta, nu a fost o eleva eminenta, asa cum visau ai ei, dar nici ultima din clasa. si-a parasit oraselul (Targu-Ocna) cand a intrat la Poli, in Iasi. in campus, Alina era cunoscuta de toata lumea. Se specializase in injectii care provocau avortul. Barbati? A avut cu duiumul, dar unul i-a pus capac. „Ne-am luat cand am ramas insarcinata si am stat tot timpul pe capul alor mei. Nu am fost niciodata angajata, iar cand parintii m-au amenintat ca ma dau afara am inceput sa ma gandesc serios… „Nu stiu sa fac nimic”, imi spuneam. Barbatu-meu cunoscuse pe unul din Onesti care trimitea fete in Japonia. „inveti si tu sa dansezi si, in cateva luni de munca, ne luam casa””.
Asa ca anul trecut, la inceputul verii, se „antrena” pe manele, unduin-
du-si trupul cat mai senzual si provocator cu putinta. „Mi-am luat viza si am primit drept de munca in Japonia, iar in iulie zburam spre Osaka. Beata moarta, pentru ca altfel nu as fi avut tupeu sa plec. Cu mine mai erau inca cinci fete, majoritatea moldovence. Prin contract, castigam 600 de dolari pe luna, iar 100 era comisionul impresarului”. La Osaka, i-a cunoscut pe mama-san si papa-san, patronii restaurantului unde urma sa presteze. Pentru ca era bruneta, a fost obligata sa se decoloreze.

Alina a luat in sase luni 5.000 de dolari
„Am stat in casa cu mama-san si papa-san. Ea, japoneza moderna, mare bautoare de whisky, 68 de ani, el, american, tipul de gigolo, 39 de ani. inca din prima zi am primit instructiunile „de munca”. Programul il incepeam in fiecare noapte, la ora 10.00, obligatoriu imbracate in rochii scurte, colorate. O singura data pe saptamana aveam voie sa purtam rochii lungi sau negre. Libere aveam doua zile pe luna”. La inceput, Alinei i-a fost destul de greu. Nu putea sa se impace cu ideea ca trebuie sa-l urmeze pe „pitic” (in general, japonezii sunt mici de inaltime) la baie, cu prosopul frumos asezat pe ambele maini, asteptand ca acesta sa se spele. „Apoi, trebuia sa ma inclin si sa-i multumesc, el la fel”. in restaurant erau ele, romancele si inca patru filipineze. Clientela, in mare parte barbati trecuti de 45 de ani, se formeaza si se fidelizeaza. „Eram obligate sa le cerem numarul de telefon, iar in noptile cand nu prea aveam clienti, ii sunam, spu
nandu-le ce dor ne este de ei. Am invatat cateva replici in japoneza, cat sa ma inteleg cu ei. Batraneii pun botul, poti foarte usor sa-i pacalesti. Le spui ca sunt cei mai seducatori barbati pe care i-ai intalnit vreodata si-si deschid portofelul. Noi, in afara de salariu, primeam zece la suta din consumatie, asa ca faceam tot posibilul sa cheltuiasca o suma mare. incepeam cu whisky si dupa cateva pahare in care ni se punea ceai, treceam la vin. 50 de dolari paharul. Cand ii chercheleam bine de tot, le sopteam la ureche ca am pofti sampanie, ca sa sarbatorim iubirea dintre noi. O sticla costa de la 100 de dolari in sus. Dansam, cantam karaoke, ne distram”. Cu timpul, Alina (Arinu-san, in Japonia) s-a obisnuit cu toate „ciudateniile” intalnite acolo. Chiar si cu verificarile mamei-san, in toiul noptii. „intotdeauna dadea pe gat cateva pahare de whisky, dar se tinea foarte bine. De altfel, arata excelent pentru varsta ei. Facea sport, se imbraca si se machia cu gust. Din cand in cand, ne scotea in oras la restaurant, unde mancam niste prostii: caracatita, sushi, creveti. Altadata, in special sambata, cand localul era gol, urla la noi, punandu-ne sa le dam telefoane clientilor. Dar, in general, atat ea, cat si papa-san s-au purtat bine cu noi. Aveam si masina la dispozitie, care ne ducea de-acasa la restaurant”. Cu fetele s-a inteles bine. Dormeau patru intr-o camera cu paturi suspendate. „Nu mi-au disparut niciodata banii, nici atunci cand i-am uitat pe masa, in sufragerie. Dimineata, ii gaseam un-
de-i lasasem si-i puneam alaturi de ceilalti, in valiza incuiata cu cifru si lacatel”. Cand le apuca dorul de casa, isi puneau manele si plangeau in cor, amintindu-si de familiile si de copiii lasati acasa. Cea mai mica dintre ele avea 19 ani, iar cea mai mare, 34.
Cum sunt japonezii? „Niste pitici, spune razand sugubat si ridicand degetul mic de la mana ca sa intelegi de ce spune asta. Se minunau de mama focului cand le povesteam ce dotati sunt unii romani. Erau foarte surprinsi de faptul ca ne radem la subrat si pe picioare. „Nici acolo nu ai par?”, m-a intrebat „tinerelul” meu. I-am spus sa-mi dea 100 de dolari si o sa vada cu ochii lui. Ma obisnuisem sa stea tot timpul cu mana pe tatele mele, asa ca ce mai conta?”. Pana la urma, intelegi ca Alinei i-a cam placut viata din Japonia… „Banii mi i-a pus taica-meu in banca si mi-a dat cu taraita cate 100 de do-lari pe luna, plus cheltuielile de intretinere. Am vrut sa-mi cumpar o garsoniera cu 50 de milioane si nu am facut-o. Acum imi pare rau… Sper ca tura asta sa strang mai bine, iar cand ma intorc prima oara asta fac: imi iau casa. Un tip din Botosani, frumusel foc, 21 de ani, s-a combinat cu o babaciune si i-a papat 40.000 de dolari. Asa o sa fac si eu. Acum am experienta. Ce sa mai zic de tipul din Onesti care ne duce in Japonia… Am auzit ca ia 2.000 de dolari pe fiecare fata pe care o trimite, plus comision cate 100 de dolari pe luna de la fiecare. iti dai seama?”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE