Românca, în vârstă de 44 de ani din Moinești, a plecat să lucreze în Italia ca asistentă medicală, în urmă cu 10 ani, scrie Cagliari Casteddu. Pe 17 decembrie 2017, Daniela Ungurașu a murit în locuința ei din orașul Cagliari. Trupul ei a fost transportat la morgă, unde a rămas timp de trei luni.
Autoritățile din Italia au informat organele abilitate din România despre moartea Danielei, pentru ca trupul acesteia să fie repatriat.
Ambasada României în Italia a trimis, după mai multe luni, pe 16 martie 2018, reprezentanților Primăriei din Cagliari și Direcției Medicale din Duilio Casula următorul răspuns:
„Ministerul de Interne din România – Direcția Pașapoarte ne-a informat că la adresa de domiciliu a defunctei nu a fost identificată nicio rudă, nici măcar până la gradul patru”.
Vestea i-a bulversat pe colegii Danielei, în Italia.
„O poveste tulburătoare și absurdă. Știu că Daniela a lucrat la policlinica din Cagliari, la Spitalul Marino și în unele case de îngrijire medicală. De îndată ce am auzit de povestea ei, am încercat să înțeleg mai mult și să găsim o rudă”, a explicat Claudio Pirarba, asistent medical și trezorier al Ordinului asistentelor medicale din provincia Cagliari.
Colegii Danielei Ungurașu s-au mobilizat pentru a stânge banii necesari pentru înmormântarea româncei.
„Răspunsul ambasadei române ne-a permis să garantăm o înmormântare demnă pentru Daniela, pentru că altfel trupul ei ar fi ajuns într-un mormânt comun și fără posibilitatea de a-i exhuma corpul neînsuflețit”, a precizat Claudio Pirarba.
Colegii româncei au strâns 2.700 de euro, sumă necesară pentru înrmomântarea Danielei Ungurașu.
Cel puțin 2.500 de români mor anual în străinătate. În prezent, trupurile a 23 de români se află în morgi din Italia, Spania, Germania, Franța, Ungaria, Grecia și SUA. O repatriere din vestul Europei costă aproximativ 7.000 de euro, iar una din altă zonă a lumii poate ajunge la 15.000 de euro.
Citește și #salvatipipera / Directorul executiv al Asociației Pro Infrastructura, Ionuț Ciurea: ”Autoritățile sunt un mix de rea-voință, neatenție și incompetență”