“Am cumpărat un apartament care acum e în renovare generală pentru frăţiorul meu, Daniel. Banii câştigaţi anul acesta la «Dansez pentru tine » au fost suficienţi. Din fericire, nu a fost nevoie să facem alte împrumuturi”, ne-a spus Darius Belu, timişoreanul de 19 ani care, alături de Monica Irimia, una din gemenele Cheeky Girls, a câştigat sezonul al şaselea al emisiunii.
Acum, după ce visul tânărului s-a împlinit, Darius ţinteşte să cucerească lumea. A şi început deja, alături de Monica şi Gabriela, Cheeky Girls, la Londra, în Anglia.
“Cu Monica şi cu Gabriela am început deja să lucrez. După emisiunea «Dansez pentru tine», am devenit mai încrezător în puterile mele şi mă simt foarte fericit şi degajat acum. În plus, mi s-au deschis o mulţime de uşi, iar acum încerc să mă afirm în străinătate, în muzică. Am înregistrat deja o melodie şi câteva demo-uri, dansăm împreună şi cântăm împreună. E foarte diferit faţă de ce am trăit în România, Anglia este ceva cu totul nou, inedit pentru mine şi mă bucur că pot petrece mult timp acolo, să trăiesc experienţe noi. Oricum, nu am intenţia să mă stabilesc în Anglia, acum stau acolo doar pentru lucru, experienţă şi din prietenie cu Monica şi cu Gabriela”, ne-a spus Darius Belu.

Începe noul sezon
Vineri, 23 octombrie, “Dansez pentru tine” dă startul celui de-al optulea sezon al emisiunii. În această ediţie, printre vedetele care dansează pentru a împlini visul unor tineri de a trăi mai bine se numără Monica Columbeanu, Andreea Mantea, Tania Budi sau Liviu Vârciu.Vineri, 23 octombrie, “Dansez pentru tine” dă startul celui de-al optulea sezon al emisiunii. În această ediţie, printre vedetele care dansează pentru a împlini visul unor tineri de a trăi mai bine se numără Monica Columbeanu, Andreea Mantea, Tania Budi sau Liviu Vârciu.
Primii paşi au fost făcuţi (2006 Sezon II)
În 2006, Carmen Stepan a dansat împreună cu Victor Slav pentru ca prietenul ei, Dani Boariu, să poată merge din nou pe propriile picioare, acesta suferind de tetraplegie spastică. “Vestea bună e că, după trei ani, sunt cu câţiva «paşi» buni în faţă. Au fost recuperate multe din cele pierdute în lungii ani trecuţi de la accident, dar nu destul de multe încât să mă declar satisfăcut şi să trec la o nouă etapă din viaţă.
Suma câştigată la «Dansez pentru tine» a fost suficientă pentru pornirea procedurilor de bază ce constituie programul de recuperare, dar nu au fost destui bani pentru continuarea şi prelungirea tratamentului până într- un moment satisfăcător”, ne-a spus prietenul câştigătoarei celui de-al doilea sezon, Carmen Stepan.
Au casa pe care şi-o doreau (2006 Sezon I)
În 2006, în primul sezon, Florin Birică, un student din Iaşi, a dansat alături de Andra, care concura pentru viitorul lui. El voia să-şi poată permite o garsonieră în care să locuiască alături de fata pe care o iubea, Ana Maria. Orfani amândoi, cu o copilărie marcată de lipsuri şi de frustrări, ei s-au îndrăgostit şi şi-au dăruit unul altuia tot ceea ce restul lumii nu le dăruise lor: un destin încărcat de iubire. “Am câştigat acest concurs, după o finală încărcată de dramatism şi de emoţii şi am reuşit să obţinem premiul cel mare, de 50.000 de euro, care m-a ajutat să-mi iau garsoniera mult visată”, ne-a spus el.
I-a salvat viaţa soţului ei (2007 sezon IV)
Cristina Stoicescu a dansat, în 2007, împreună cu Alex Velea (foto mic) pentru a salva viaţa soţului ei, care suferea de acromegalie, boală din cauza căreia toate extremităţile corpului, dar şi organele creşteau necontrolat. Æi, după ce a câştigat finala celui de-al patrulea sezon al emisiunii, a şi reuşit. “Banii obţinuţi la emisiune au fost suficienţi pentru a rezolva problema soţului meu”, ne-a spus Cristina.
Andrei are unde locui (2008 sezon VI)
Giulia Anghelescu şi Andrei Ştefan, din Bucureşti, au luptat şi au câştigat în sezonul şase, în 2008, banii necesari unei case pentru băiat şi mama lui. “Am reuşit să ne cumpărăm locuinţa pe care ne-am dorit-o”, ne-a spus fericitul câştigător, Andrei.
Speră să îşi vindece fiica de autism (2007 sezon III)
Doina Ocu şi Cosmin Stan au dansat pentru ca fiica de patru ani a tinerei să poată urma un tratament costisitor, dar necesar pentru autism infantil. “În momentul de faţă suntem în plin proces de recuperare şi mă rog lui Dumnezeu ca, până va intra Iris la şcoală, pe la 8 ani, să putem spune că avem nu doar o luptă, ci tot războiul câştigat”, ne-a declarat Doina Ocu, învingătoarea celui de-al treilea sezon, în 2007, de la “Dansez pentru tine”.

Ştefănel este la liceu (2008 sezon V)
Andreea Bălan şi Petrişor Ruge au câştigat, anul trecut, în cel de-al cincilea sezon al emisiunii, pentru a-i îndeplini visul lui Ştefănel, fratele lui Petrişor, care voia o casă şi spera să-şi poată continua studiile. “Visul meu s-a realizat! Am terminat de construit casa, iar eu mi-am continuat şcoala”, ne-a mărturisit Ştefănel.
Vedetele de la «Dansez pentru tine» şi-au cunoscut deja coregrafii
Cele opt vedete ale noului sezon “Dansez pentru tine”, care va începe pe 23 octombrie, de la 20.30, la Pro TV, şi-au cunoscut coregrafii şi fac repetiţii cel puţin 6 ore pe zi. Astfel, Andreea Mantea va fi “dirijată” de Bogdan Boanta, Victoria Bucun e coregrafa Alinei Chinie (“veveriţa” roşcată din band-ul de la “Happy Hour” ), Bursucu îl învaţă pe Jean de la Craiova să danseze, Monica Columbeanu ia lecţii de la Căprioara, coregrafa care are la activ două trofee câştigate deja, Doina Botiş l-a cucerit iremediabil pe Radu Valcan, pe Kamara Cioc l-a făcut să danseze din plăcere, Furnica antrenează “doi oameni muncitori şi încrezători”, adică pe Tania Budi şi Adrian Mureşan, iar Lilian Cărauş e coregraful perechii formate din Liviu Vârciu şi Ilaria Cherloaba.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e7f5e78a1a35676a3508ed60fbb24a5a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3b56d642b166819d584cd012c00207ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_11a0ec3cf2ae41cecc0aaf1d78c5eba2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3d03d1585ec819282261eb6b51e8f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d69bce96ad5a2a3b509c2bc4ae5c7e70.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bad85b2623c3f691a2a2710113123ad2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_19da053b0da768c6cab08470a2c841a6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_cee950251ea97f558fb09cee14329f72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e774abd240705f69f5de307e11b79da3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_cc98bb49d5a49a23531a045830b6da0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fb704b7cf0182c5105e44157d1702fd7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2c79aa4abf2331e1563b0777489410ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f6fbc07c883112a14b6e2109bde2ceb2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d027fe15cd332f6a3d1419c4d7feb9fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_391c04ea0ab8b5295b6649706cd2841e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_34a64b2299b04a36f4b6bc7fa0071891.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2009/10/4190-192820-89foto1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_24166bf6ea172d5ee7fc04ce91a5567d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/rezultate-loto-6-din-49-azi-29-martie-2026-e1774704267300.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pnl-consultari-cotroceni-bolojan-7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_f70b657aa43466f1a00ea708cad571df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_c47018bca1700db6f90059aca5956274.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/darrell-sheets-razboiul-depozitelor-a-murit.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/5-stiri-mondene-by-libertatea-22-aprilie-scaled-e1776879297873.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_7be60c28a87bd6f4f0be919cd2538db1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dfb2b45b6c232a1e964cd0b901445c05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sedinta-guvern-e1776857325536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratie-presa-consultari-psd-pnl-usr-udmr-e1776869166920.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/marea-britanie-interzice-pe-viata-achizitia-de-tigari-pentru-toate-persoanele-sub-18-ani--foto-profimedia-e1776889674653.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/casierita-concediata-pentru-doua-batoane-energizante-dupa-25-de-ani-de-munca--imagine-cu-caracter-ilustrativ-e1776886698868.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/o-companie-aeriana-introduce-paturile-supraetajate-in-avion--foto-air-new-zealand-e1776880665693.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/medici-de-familie-in-rural-foto-salvati-copiii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/presa-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/04/cine-a-fost-sfantul-gheorghe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-semnul-stop-este-octogonal.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nume-de-fete-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/uleiul-de-ricin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/6782017311576465701153258244591128715910477n.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dominic-fritz-avertisment-pentru-psd-daca-voteaza-o-motiune-cu-aur-nu-mai-pot-fi-parteneri--foto-dumitru-angelescu-e1776882986386.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ancheta-incendiului-de-la-matei-bals-a-fost-finalizata--foto-vlad-chirea-e1776878077532.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/hepta8737525-e1776874371793.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-la-o-conferinta-la-las-vegas-foto-profimedia-e1776449977162.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-interviu-la-rra.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reciclare-doza-aluminiu-aparat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vladimir-putin-rusia-shutterstock1430366228-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.