În noiembrie 2011, la doar două săptămâni de când mergea la Grădiniţa nr. 195 din sectorul 6, Mihăiţă Sîrbu a căzut în cap de la etajul 3 al instituţiei. Copilul ceruse voie să meargă la toaletă şi, lăsat nesupravegheat, a scos capul pe fereastră, moment în care a căzut de la aproximativ 10 metri.
O minune a făcut ca băieţelul să treacă bine peste această cumpănă. Sechelele însă au rămas. Şi în ziua de azi face kinetoterapie, reflexoterapie şi înot, pentru că a rămas cu sechele.
“Are mare nevoie de recuperare pentru că încă nu şi-a revenit complet. Însă toate costă extrem de mult. Mama lui a fost nevoită să renunţe la serviciu pentru a avea grijă de el, iar eu acum sunt în concediu de creştere copil, pentru că am fost binecuvântaţi cu încă un băieţel. Şi ne-a cam ajuns cuţitul la os”, ne spune tatăl lui Mihăiţă.
Cu toate că, de mai bine de un an şi jumătate, familia a câştigat procesul intentat grădiniţei şi are de primit despăgubiri morale de 250.000 de euro şi 30.000 de lei, bani cheltuiţi pentru tratamentele lui Mihăiţă, până în momentul de faţă nu au văzut nici un leu. Şi asta pentru că instituţiile statului îşi pasează responsabilităţile unele altora.
Cert este că primăra sectorului 6, care are în subordine toate unităţile de învăţământ arondate, e bună de plată, însă până în prezent nu a virat nici un leuţ. Singura posibilitate prin care familia lui Mihăiţă ar putea intra în posesia banilor ar fi ca executorul judecătoresc să pună poprire pe contul primăriei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.