4303-224102-1.jpgDe 25 de ani, Aspazia Mihalescu (56 de ani) e cea care sapă gropile pentru consătenii săi din Marginea, Suceava. Meseria a moştenit-o de la socrul său, imediat după ce s-a măritat, iar acum spune că nici nu s-ar vedea făcând altceva.

Primul lucru pe care trebuie să îl facă cineva când o tocmeşte e să îi dea măsurile defunctului. “Dacă e lung de doi metri, sap o groapă lungă de 2,2 metri, iar lăţimea de 90 de centimetri la cap şi 60 la picioare. Adâncimea trebuie să fie de 1,5 metri”, spune femeia. “De obicei, termin o groapă în două zile şi preţul stabilit de popă e de 50 de lei. Dacă mai tai şi un copac sau dau cu târnăcopul, mai a-daugă clientul 10-20 de lei”, povesteşte Aspazia. Gropăriţa îi ştie pe toţi cei pe care i-a înmormântat în ultimii ani şi recunoaşte că a plâns după unii, deşi nu îi erau apropiaţi. “Copiii şi tinerii mă înduioşează. Zilele trecute, am îngropat un băiat de 22 de ani, care a fost strivit de un butuc în pădure. Era dintr-o familie amărâtă, îşi întreţinea fraţii, aşa că e jale mare…”, mărturiseşte femeia.

4303-224103-2.jpg

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.