Pilonul III de pensie e un sistem bazat pe conturi individuale, dar, spre deosebire de el, aderarea nu este obligatorie. Poţi fi plătitor în cadrul pensiei obligatorii şi poţi opta şi pentru acest sistem facultativ. Conform Legii 204/2006, oricine poate participa, indiferent de vârstă. Iată ce condiţii trebuie să îndeplineşti:
- Să obţii venituri din care să poţi contribui cu până la 15% din sumele brute lunare.
- Să ai cel puţin 90 de contribuţii lunare plătite.
- Contribuţiile la fondurile de pensii private sunt nominale. Asta înseamnă că vei şti în orice moment care este situaţia banilor tăi. Îţi poţi face un cont pe internet, unde să consulţi suma depusă şi să primeşti anual un extras cu situaţia economiilor tale.
Ce se întâmplă cu banii tăi
După ce contribuţia intră în contul participantului la fondul de pensii, banii devin proprietatea lui şi sunt investiţi pe termen lung de o companie specializată, verificată şi cu autorizaţie specială emisă de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
Ce avantaje ai
- O contribuţie mare înseamnă o pensie mare.
- Eşti protejat financiar, aşa că nu vor mai fi situaţii în care economiile tale de o viaţă rămân la stat fără nici o şansă de recuperare.
- Siguranţă. Legislaţia oferă multe elemente de siguranţă, cum ar fi garanţia minimă de rentabilitate, separarea activelor între administrator şi fondul de pensii, constituirea unui fond de garantare sub controlul CSSPP etc.
- Pensionare anticipată. Pentru persoanele care încheie o pensie privată facultativă (pilonul III), legea permite pensionarea mai devreme (dacă angajatul a împlinit vârsta de 60 de ani, au fost plătite minimum 90 de contribuţii lunare şi cotizaţia depusă este cel puţin egală cu suma necesară obţinerii pensiei facultative minime prevăzute de lege).
Riscuri posibile
- Managementul slab al firmei unde ai făcut depozitul poate duce la luarea unor decizii proaste în gestionarea fondurilor, care să conducă în final la scăderea valorii pensiei sau chiar la pierderea ei. Fondul de garantare de stat diminuează însă aceste riscuri, dar nu le anulează. De aceea e bine să faci aceste investiţii la bănci cu renume şi cu vechime.
- Pentru 20 de euro poţi primi 140 de euro la bătrâneţe. Potrivit unor calcule estimative, o contribuţie lunară de 20 de euro, pe o perioadă de 25 de ani în acest sistem, va aduce o pensie suplimentară de 140 de euro lunar, pe timp de 15 ani. Estimările au vizat un randament mediu anual al fondului de pensii de 7%, în euro. Cu cât perioada de cotizare este mai mare, şi pensia va fi mai mare.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_62317573f5f7815e3ea9d90083ddabfa.jpg)
Viva.ro
Răspunsul lui Ilie Bolojan i-a lăsat mască și pe reporteri. A fost întrebat de partenera lui de viață, Ioana Fâșie, iar ce a urmat a generat un val de reacții
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f10e8f76bd3fed8daa965580cc31a10a.jpg)
Unica.ro
„5 ani m-a drogat ca să depind de el!” Drama unei dive din Generația de Aur a muzicii românești, condamnată la dependență prin substanțe administrate pe ascuns. Diagnosticul medicului a confirmat cel mai negru scenariu
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
Elle.ro
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3c80e92a305bf8d29c89fe5aa78f56e9.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Cătălin Măruță nu face ”victime” pentru prima oară. Acum 20 de ani, a „dat afară” de la PRO o vedetă de prim calibru. Ce salariu va avea la Antena și cum a reacționat Mircea Badea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f4238cf2808c778940ce677ee7f0ed12.jpg)
Avantaje.ro
ULTIMA ORĂ! Denise Rifai rupe tăcerea după ce Cătălin Măruță i-a luat locul la "Furnicuțele"! Ce va face ea, în continuare: "M-a scos din...". Nimeni, dar nimeni nu se aștepta la asta
![Andreea Ibacka, apariție rară în costum de baie! Cum arată după lunile de sală [6 FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7e55e19ed23c6a0e67811f26edc1f150.jpg)
Tvmania.ro
Andreea Ibacka, apariție rară în costum de baie! Cum arată după lunile de sală [6 FOTO]
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_cf0c26da0245121424c8209e039b163d.png)
Adevarul.ro
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_bb6aca8b0e23a8c01070cc68c7ae9283.jpg)
Fanatik.ro
„David Popovici înoată și România se scufundă!”. Marcel Pușcaș, mesaj-manifest la adresa politicienilor: „Au pus sportul pe butuci”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_c659d194f8d3786ed42df0cee80aea3a.jpg)
Financiarul.ro
Rusia pregătește ștergerea frontierelor cu Donețk și Lugansk ocupate
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_a276681cee76e3a38118ff32ec431b0a.jpg)
Elle.ro
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
Viva.ro
E informația momentului în politică! A dat cărțile pe față, în sfârșit...Nu mai este niciun dubiu, iar ce se întâmplă în politica românească e de nedescris. Ce tocmai a făcut Sorin Grindeanu, liderul PSD
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c8d13627494bbc0eda8da60f9c60f86b.jpg)
TVMania.ro
Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_acafe8a49f85667869d03c4f36d52d31.jpg)
ObservatorNews.ro
Leguma care se vinde cel mai bine acum în pieţe. Preţul a scăzut la 3 lei pe kilogram
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b6fdfc8fa497d368c5ccc1fb4a5c3d70.png)
Libertateapentrufemei.ro
Gata, nu îl mai ascunde! E cuplul momentului în România! Sărut pasional în văzul tuturor! Și, Doamne, cât de bine se potrivesc! A ieșit soarele și pe strada ei, iar el va avea o bijuterie de femeie alături!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_3714cac438ce3a06034bea2be823f050.jpg)
Mediafax.ro
Adam Driver, transformare spectaculoasă pentru Marvel! Actorul intră în pielea temutului Mister Sinister în noul „X-Men”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
StirileKanalD.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
Wowbiz.ro
Vești tot mai triste despre Joe Biden. Fiul fostului președinte confirmă că boala a avansat: „Cancerul s-a răspândit și îi provoacă dureri”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_101ec64ebd6d8f74fe73cdc6c2742d7e.jpg)
Wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_5c3e093e25b18779a5ed758fa7b14bc9.png)
Redactia.ro
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_fb419587345ff041ac6a4ce778c5891f.jpg)
KanalD.ro
Prichard Colón s-a stins din viață la 33 de ani! Tânărul a îndurat 11 ani de chin, după ultimul său meci de box
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_e6edf7cbfac2f46b57e8638fc6dfa0a0.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
Un ales AUR din Iași vrea să-și facă averea publică, după ce „Ziarul de Iași” a scris că suveraniștii fug de transparență. Acuză CJ Iași că refuză să i-o afișeze
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1a39d963b227d21b1d16d98991ca20c4.jpg)
Fanatik.ro
Magnații de la Manchester City pot cumpăra Farul lui Hagi! A citit în direct toate mesajele. Exclusiv
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
Spotmedia.ro
Trump spune că șoferii de mașini electrice au o boală. Declarația stârnește valuri de ironii online
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3a462b917fe2a66111ca18ce59f4c302.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_98d6ef4f0e532d8245a83f24098b72fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sebastisan-burduja-la-interviurile-libertatea-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/instantpsdcongres00inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mihaela-bilic-despre-paine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/bianca-dragusanu-8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ed218575f301edac16fe0ffa76457325.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9292f20be95914b554d5a4e98c862726.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/femeie-bagaj-medicamente.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gabriela-cristea-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/1gettyimages-2178429424.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/prosoape-baie-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-15-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/fecioara-maria-icoana-biserica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/08/cand-uram-la-multi-ani-de-sfanta-maria--se-spune-la-multi-ani-de-adormirea-maicii-domnului-pe-15-august.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-se-congeleaza-dovleceii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/cristian-boureanu-scaled.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/arsente-rus-si-victima-mariana-sotia-lui.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/drona-alerta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/castel-avrig2-copy.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sri-imprementeaza-previsio-2026-08-13-at-13-40-16-copy-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/bucuresti-1978-3--foto-alfredo-padron--descopera-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ce-spune-soferul-de-50-de-ani-care-a-provocat-cumplitul-accident-de-pe-muresenilor-foto-bizbrasov-ro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tineri-doza-aluminiu-returo.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.