MNIR a transmis că nu i s-a cerut să elibereze coroana originală pentru a fi folosită la funeralii. ”Muzeul Național de Istorie a României nu a primit din partea organizatorilor funeraliilor nicio solicitare de împrumut a Coroanei de oțel a Regilor României. Împrumutul bunurilor culturale mobile se supune unei proceduri speciale, fiind necesară avizarea din partea Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale. În condițiile în care ni s-ar fi solicitat împrumutul coroanei, și doar după verificarea tuturor condițiilor de păstrare a acesteia, puteam parcurge această procedură”.
În același comunicat se explică și că: ”Având în vedere faptul că este un obiect clasat în categoria juridică Tezaur, a Patrimoniului Cultural Național, dorim să facem cunoscute prevederile legale reglementate în Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil (Capitolul III – Păstrarea, depozitarea și asigurarea securității bunurilor culturale mobile, art. 23): Proprietarii, titularii altor drepturi reale sau ai dreptului de administrare, precum și deținătorii cu orice titlu ai bunurilor culturale mobile clasate au următoarele obligații: să nu utilizeze și să nu permită utilizarea acestor bunuri în orice alte scopuri care le-ar periclita integritatea sau le-ar expune pierderii, deteriorării ori sustragerii”.
În încheiere reprezentanții MNIR arată că: ”Ne arătăm cele mai profunde regrete asupra faptului că funeraliile Regelui Mihai I sunt folosite ca prilej de transmitere a unor informații eronate care vizează Muzeul Național de Istorie a României”.
Scandalul legat de coroana care este folosită la funeraliile Regelui Mihai a pornit după ce istoricul Diana Mandache şi-a exprimat dezamăgirea că lângă rege nu stă coroana de oţel, ci o replică a acesteia. „Este o mare păcăleală această viaţă pentru noi (…) Coroana de oţel este o replică. Este a Muzelui Peleş. Este o replică după coroana de oţel care se află în sala tezaur a Muzeului Naţional de Istorie. Este executată de un sculptor din Câmpina. În 97, deci cu 20 de ani în urmă. Cam în aceeaşi perioadă, în care, după ce Convenţia Democratică câştigaseră alegerile şi Emil Constantinescu era preşedinte, Guvernul Ciorbea îi restituia cetăţenia”, a declarat aceasta pentru Digi24.
Coroana regilor României a fost realizată din oțelul unui tun dolosit la Plevna, atunci când România și-a cucerit independența. Carol I a ales oţelul şi nu aurul, pentru că acesta simboliza curajul şi tăria armatei române și a purtat prima dată coroana pe 10 mai 1881.
La 15 octombrie 1922, coroana Regatului României i-a fost dată regelui Ferdinand. Nu sunt dovezi că regele Carol al II-lea, tatăl Regelui Mihai, ar fi purtat vreodată coroana de oţel. Mihai însuşi a purtat-o abia la încoronarea sa formală, la 6 septembrie 1940, în Catedrala Patriarhală.
Citește și: Editorial de Claudiu Săftoiu. ”Cătușiada” DNA – sub asediul puterii politice, cu pretextul unei directive UE
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_60d845a97af9e6cbcd088faba65879fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6285e2444d2f8049b19e2b7e119d0946.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_def53d6b93e339aaa215b16a9bccb621.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7c407a59822c1a85e9cefadd454f8500.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f123ff0b3e6e9fa134344f2facff75c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bcac34d5c4739deefe08945566a79139.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4593cb7e1bcbdb6481b5823c7e04809b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d907f9232c014b7c23fefd5fe2d44f7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ae356a6825598031981d15f258b7c2c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4d8ed27ab810754cac742413182e308c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_dea2a7460a5bfd0b5a406453007aeb66.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_2af6aed466af5f0891ebc3d160269896.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7f0eabcb78392c5f745a0dbf7c0a001f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5fe09bf80c4655e6e20dd768830dbeae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_91a1d1b47025798b265b5edfde1a47fa.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/12/regele-mihai-palatul-regal-vlad-chirea-12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_59ef1d81e01efdeb9f27dec26912e095.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_993e915f975d822ea95296d231b1d48b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/galerie-robesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/catalin-netcu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/satoshi-republica-moldova-eurovision-2026-3-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/reprezentantul-israelului-a-urcat-pe-scena-eurovision-2026-4-1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_3a1a20f44ba8e8103bb43ba4df0cdc56.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dc94c9bfc034e06195bbd6e822f7adf7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/irineu-darau.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bancnote-dolari-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mv-hondius-nava-de-croaziera-cu-focarul-de-hantavirus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/spitalul-de-boli-infectioase-din-craiova.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/diabet-pompe-insulina-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/spital-regional-cluj.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-tacamurile-de-inox-prind-puncte-de-rugina-in-masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tillandsia-planta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/autostrada.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tir-uri-parcate-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/trenuri-noi-arf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masina-oprita-de-politisti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/curs-leu--foto-dumitru-angelescu.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cluj-romania-scaled-e1776156452203.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dinal-trump-board-of-peace-sua--foto-facebook-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/consiliul-concurentei-banner-cladire.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.