De ce se umple frigiderul cu apă: cauze și soluții

Comentează

Dacă te întrebi de ce apare apă în interiorul frigiderului trebuie să știi că aceasta este una dintre cele mai frecvente probleme întâlnite la acest aparat, indiferent de marca sau de vechimea acestuia. De obicei, cauzele sunt de natură tehnică și pot fi ușor depistate și chiar rezolvate de utilizator, fără intervenția unui specialist. Care sunt aceste cauze și ce soluții există vei afla în cele ce urmează.

De ce apare apă în frigider: cauze și soluții

Apa care se adună în frigider apare de obicei, așa cum am văzut deja, din cauza unui orificiu de scurgere înfundat, a unei garnituri de ușă deteriorată sau a unei temperaturi setate greșit, toate acestea favorizând apariția condensului și blocarea scurgerii normale a apei. Vestea bună este că astfel de probleme se pot rezolva rapid prin curățare și reglaje simple. De asemenea, verificările periodice te ajută să previi reapariția acestor probleme pe viitor. În continuare, vom detalia fiecare dintre cauze, explicând atât motivele apariției apei, cât și modul în care poți să remediezi.

1. Orificiu de scurgere înfundat

Unul dintre principalele cauze pentru care apa se adună în partea de jos a frigiderului este blocarea orificiului de scurgere de la dezghețare. Acest mic orificiu, aflat de obicei în partea din spate a frigiderului sau sub sertarele pentru legume, se poate înfunda cu resturi alimentare, grăsime sau cu gheață, notează thesealcompany.co.uk.

Problema: gheața topită în timpul ciclului de dezghețare nu se poate scurge corespunzător, ceea ce duce la acumularea apei la baza frigiderului.

Soluția: localizează orificiul de scurgere și desfundă-l folosind un bețișor pentru urechi, o perie subțire sau apă caldă. Dacă există deja un strat de gheață se recomandă să lași orificiul să se dezghețe natural pentru a evita deteriorarea componentelor.

Sfat de prevenire: curăță periodic orificiul de scurgere pentru a preveni blocajele viitoare.

2. Garnitura ușii frigiderului deteriorată sau murdară

O altă cauză probabilă pentru apariția apei în interiorul frigiderului este garnitura ușii uzată sau murdară. Dacă este deteriorată sau soioasă, garnitura de cauciuc a ușii frigiderului permite pătrunderea aerului cald din încăpere, ceea ce generează condens și acumulare de apă în frigider.

Problema: dacă garnitura ușii nu mai etanșează corespunzător, aerul cald provoacă umiditate în interiorul frigiderului.

Soluția: verifică dacă există crăpături, murdărie sau spații neetanșe. Curăță garnitura ușii cu apă și săpun delicat, iar dacă este deteriorată va trebui să o înlocuiești.

Sfat de prevenire: asigură-te întotdeauna că ușa frigiderului este închisă complet.

O garnitură defectă este una dintre principalele cauze ale condensului și ale scurgerilor de apă. Iată cum poți identifica această problemă:

  • Garnitura pare crăpată, fragilă, deformată sau decolorată.
  • Observi umiditate persistentă sau mucegai în jurul garniturii ușii.
  • Ușa pare că nu se închide complet sau se simte slăbită.
  • Fă testul cu coala de hârtie: închide ușa frigiderului peste o coală de hârtie, iar dacă aceasta alunecă ușor afară, garnitura s-ar putea să nu-și mai facă treaba cum trebuie.

3. Setare greșită a temperaturii

Dacă temperatura frigiderului nu este cea potrivită – fie este prea ridicată, fie prea scăzută – acest detaliu poate duce la formarea de condens în exces.

Problema: o setare greșită a temperaturii poate face ca frigiderul să funcționeze la capacitate maximă sau, dimpotrivă, insuficient, ceea ce duce la o eficiență scăzută a aparatului.

Soluția: setează frigiderul la aproximativ 4°C și verifică periodic temperatura cu ajutorul unui termometru, dacă frigiderul tău nu este prevăzut cu un indicator de temperatură.

Sfat de prevenire: evită să lași ușa frigiderului deschisă perioade lungi de timp.

4. Filtru de apă sau conducta dozatorului defecte

Multe frigidere moderne, de uz casnic, sunt prevăzute cu dozatoare de apă sau cu aparat de gheață integrate. Acestea sunt foarte apreciate datorită confortului oferit, și anume apă rece sau cuburi de gheață disponibile oricând. Totuși, aceste sisteme pot prezenta scurgeri, ceea ce poate fi cauza prezenței apei în frigider.

Problema: conductele dozatorului de apă blocate sau cu scurgeri pot provoca acumularea apei în frigider.

Soluția: verifică dacă există blocaje, gheață sau deteriorări la nivelul conductei de apă și înlocuiește filtrul conform recomandărilor producătorului.

Sfat de prevenire: întreține filtrele și conductele în mod regulat.

5. Acumulare de umiditate și condens

Chiar și atunci când frigiderul funcționează la parametri normali, mediul din interior poate contribui la excesul de umiditate. Dacă observi picături de apă formate pe rafturi, sertare sau pe pereții interiori ai frigiderului, pot fi implicați mai mulți factori. Umiditatea, circulația deficitară a aerului și chiar depozitarea alimentelor fierbinți, fără a le lăsa să se răcească, pot să introducă umiditate suplimentară în frigider. Alimentele calde eliberează vapori care se condensează pe măsură ce se răcesc, formând picături de apă în interior.

Problema: umiditatea ridicată, circulația precară a aerului în interior sau introducerea alimentelor fierbinți în frigider pot provoca un exces de condens.

Soluția: lasă mâncarea caldă să se răcească la temperatura camerei înainte de a o pune la frigider, păstrează recipientele cu alimente închise ermetic și evită supraîncărcarea rafturilor pentru a permite o circulație corespunzătoare a aerului.

Sfat de prevenire: asigură-te că temperatura frigiderului este setată corect (aproximativ 4°C). Ține ușa închisă cât mai mult timp posibil, lasă mâncarea fierbinte să se răcească înainte de a o depozita și evită supraîncărcarea rafturilor, permițând, astfel, o circulație bună a aerului. Dacă ai verificat deja toate aceste aspecte, folosește setările de umiditate pentru a corecta situația, dacă frigiderul dispune de această funcție.

Garniturile deteriorate ale ușii pot permite, la rândul lor, pătrunderea aerului umed, așa că inspectează-le și înlocuiește-le dacă este necesar.

Ce trebuie să verifici la frigiderul tău

După ce am văzut toate cauzele posibile ale acumulării de apă în frigider, dar tocmai ai descoperit o baltă în interiorul aparatului, cel mai eficient este să facă câteva verificări vizuale înainte de a trece la reparația propriu-zisă. Acest exercițiu simplu te ajută să identifici rapid sursa problemei, fără să pierzi timp încercând soluții la întâmplare.

Astfel, începe prin a te uita sub sertarele pentru legume și fructe, acolo se adună cel mai des apă sau chiar gheață, semn că ceva nu funcționează cum trebuie în zona respectivă. Următorul pas este să localizezi orificiul de scurgere, care se află de obicei în partea din spate a frigiderului. Verifică dacă acesta este înfundat sau dacă resturile de mâncare ori gheața l-au blocat.

De asemenea, verifică garnitura ușii trecând cu degetele de-a lungul acesteia pentru a căuta eventuale crăpături, zone neetanșe sau urme de mucegai, ceea ce reprezintă un semn clar că garnitura și-a pierdut din elasticitate și nu mai izolează bine interiorul de aerul cald din bucătărie.

Un alt pas esențial constă în verificarea temperaturii cu ajutorul unui termometru. Cum spuneam, frigiderul funcționează cel mai bine la circa 4°C, iar orice abatere semnificativă de la această valoare favorizează apariția condensului.

La final, dacă modelul tău de frigider este prevăzut cu dozator de apă sau cu aparat de gheață, inspectează zona din jurul filtrului și a tubulaturii, unde scurgerile mici pot trece adesea neobservate până se transformă într-o problemă gravă.

Prin parcurgerea acestor pași ai mari șanse să descoperi singur cauza exactă a prezenței apei în frigider și să aplici soluția potrivită, fără să fii nevoit să apelezi la un specialist.

Când să apelezi la un tehnician

Există situații în care, oricâte verificări ai face și oricât de bine ai întreține frigiderul, apa continuă să apară în interiorul acestuia. În aceste cazuri, problema depășește sfera reparațiilor pe care le poți face singur acasă și necesită intervenția unui mecanic autorizat. Printre cauzele mai complexe se numără defecțiunile la nivelul tubulaturii interne sau ale tăvii de colectare a apei, componente greu accesibile și care necesită cunoștințe tehnice pentru o diagnosticare corectă.

La fel de frecvente sunt și problemele legate de temporizatorul de dezghețare sau de termostat, acele piese electronice a căror defectare poate perturba întregul ciclu de funcționare al frigiderului, ducând la topirea neuniformă a gheții și, implicit, la acumularea de apă. Nu în ultimul rând, scurgerile recurente provenite de la dozatoarele de apă integrate pot indica o problemă mai serioasă la nivelul instalației interne, care nu se rezolvă doar prin înlocuirea filtrului.

Dacă ai trecut deja prin toate verificările de bază, ai curățat orificiul de scurgere, ai inspectat garnitura, ai reglat temperatura și ai verificat tubulatura dozatorului, însă apa continuă să băltească în partea de jos a frigiderului, trebuie să apelezi la un tehnician specializat în aparate electrocasnice frigorifice. Acesta dispune de echipamentele necesare pentru a identifica exact componenta defectă și pentru a evita eventuale daune suplimentare aduse aparatului, pe care o intervenție neinspirată le-ar putea agrava.

Cum previi problemele de condens

Condensul din interiorul frigiderului nu apare întâmplător, iar câteva obiceiuri simple te pot scuti de mari bătăi de cap. În primul rând, șterge imediat orice lichid vărsat, curăță garniturile ușii și verifică periodic ca orificiul de scurgere să nu fie blocat. La fel de important este locul unde ții aparatul. Astfel, evită încăperile foarte calde, deoarece temperatura din jur nu ar trebui să depășească 30°C, și ai grijă să ții ușa închisă cât mai mult timp posibil, pentru a nu lăsa aerul cald să pătrundă în frigider, relatează nrla.org.uk.

La fel de important este modul în care depozitezi alimentele în frigider. Fructele, legumele și salatele au nevoie de sertare speciale, în timp ce resturile de mâncare trebuie păstrate în cutii etanșe, astfel încât umiditatea eliberată de alimente să nu ajungă în aerul din interior și să formeze condens.

De asemenea, pune în frigider doar mâncare aflată la temperatura camerei sau mai rece. Nu în ultimul rând, verifică dacă frigiderul este drept pe podea, pentru că, în caz contrar, apa nu se scurge corect către orificiul de drenaj. În acest caz, ajustează picioarele din față ale aparatului, rotindu-le cu câteva ture, până obții poziția corectă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Adrian Mutu și Vladimir Dembinski, producătorul Survivor România de la Antena 1 | sursa foto: gsp.ro
12:19
Primul nume mare de la Survivor România 2027. Cine e vedeta care negociază în secret cu Antena 1: „S-au înțeles”
Adela si Radu Valcan
12:10
Adela Popescu a împlinit 40 de ani. Declarația de dragoste făcută de soțul ei, Radu Vâlcan. „Să ne hrănești în continuare cu râsul tău”
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
12:51
Soluția simplă și ieftină pentru curățarea cuptorului: cele două ingrediente din bucătărie care dizolvă rapid grăsimea arsă
ExclusivInterviu
12:51
Bella Santiago și soțul ei, Nicu Grigore, dezvăluiri savuroase despre viața de cuplu: „Când ne certăm zici că joacă România-Filipine”
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește