In aceasta situatie am fost obligati sa vindem casa. Am vandut cu 115 milioane lei (locuiam la etajul X). Am achitat intretinerea, actele la notariat, firma care ne-a ajutat sa vindem si ne-au ramas in mana doar 60 milioane lei. Cu aceasta suma, bineinteles ca nu se putea cumpara o casa pentru 9 persoane. Eu ce-am facut? Am dat fiicei 30 milioane, fiului – 30 milioane si le-am spus care are posibilitatea si vrea, sa ma ia si pe mine. In martie 2000, ne-am mutat, pe mine m-a luat fiul intr-o vila neterminata in comuna Pipera. A pus usi, ferestre, a adus zeci de imbunatatiri, iar chiria era de 500.000 lei. Inca inainte de a deceda sotul, mie mi s-a descoperit ca am diabet, care mi-a atacat inima, vederea si picioarele (arterita).
In octombrie 2000, fiul m-a internat la Spitalul Fundeni, unde am fost operata pentru ameliorare, fiindca e o boala incurabila. In concluzie, am fost abandonata in spital. De atunci sunt pe drumuri si foarte bolnava. Locuiesc pe unde pot, imi dau toata pensia de 1,6 milioane lei si nu ma tine nimeni, nici macar doua saptamani. Mi-am intocmit dosarul pentru internare intr-un camin-spital, dar de doi ani nu reusesc sa gasesc un loc liber intr-un camin. Sunt in prag de iarna, nu am unde ma duce, am nevoie de ingrijire medicala, sunt bolnava, picioarele nu ma ajuta.
Elisabeta Nedelciu, Bucuresti