Serviciul de Educaţie şi Intervenţie Psihosocială din Penitenciarul Bucureşti-Rahova organizează, miercuri, cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, în Clubul central al unităţii, spectacolul “Nu contează etnia, ci contează omenia”.
Conform unui comunicat al Penitenciarului Bucureşti-Rahova, atât prin decoruri, realizate în clubul central, cât şi prin poezie, scenete umoristice, cântece şi dansuri specifice, deţinuţii vor să aducă în prim plan obiceiurile şi tradiţiile acestei etnii.
Scopurile şi obiectivele acestei manifestări sunt favorizarea unor evenimente educative de petrecere a timpului liber, accesul romilor la cultură, cunoaşterea imnului - “Gelem, Gelem”, a drapelului romilor de pretutindeni, precum şi prevenirea discriminării şi a tensiunilor dintre populaţia majoritară şi comunităţile de romi.
La spectacol vor participa un număr de aproximativ 100 de puşcăriaşi ca spectatori, grupul umoristic Co - Media şi grupul muzical “'Dinamic Group”.
În România se marchează ziua de 8 aprilie ca “sărbătoare a etniei romilor din România”, adoptată de Parlament.