Alături de Doina Scutea, procurorii au mai trimis în judecată un notar public şi de alte patru persoane, administratori şi asociaţi ai unor firme din Alba-Iulia, pentru infracţiuni de corupţie privind vânzarea unui hotel din oraş.
Conform anchetatorilor, şefa avocaţilor din Alba ar fi participat la negoicierea contractului de vânzare-cumpărare a hotelului, susţinând şi garantând că imobilul nu are probleme juridice, deşi în realitate, atât Colegiul Reformat Debreţin şi Eparhia Reformată din Ardeal ceruseră în instanţă retrocedarea clădirii.
În acest context, administratorul fimei Ardeleana SA, pentru care Scutea a făcut lobby, a încasat două milioane de euro de la cumpărători cu titlul de avans, restul până la suma de 10 milioane de euro urmând să fie achitată la semnare contractului.
Acest lucru nu a mai avut însă loc, deoarece reprezentanţii firmei cumpăratoare au aflat de problemele juridice ale hotelului şi pentru că avansul nu a mai putut fi recuperat, aceştia au făcut plângere la procuratură. Acesta nu e primul dosar în care Doina Scutea a fost trimisă în judecată. La începutul acestui ani, avocata a fost deferită justiţiei tot pentru corupţie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro