Curtea de Apel București a tranșat scandalul mărcii Arsenie Boca și a decis că Episcopia Devei și Hunedoarei va putea folosi numele și imaginea celui supranumit „Sfântul Ardealului” pe obiectele bisericești comercializate.
Magistrații Curții de Apel București au emis o ordonanță președințială, după ce au respins pretențiile unui tânăr din Arad care deține dreptul de licență pentru folosirea mărcii pe teritoriul României, notează observator.tv.
"Au fost respinse pretenţiile celor care susţin că deţin dreptul de marcă. Instanţa ne-a dat câştig de cauză, până la rezolvarea litigiului pe fond. Curtea de Apel Bucureşti a emis o ordonanţă preşedinţială în acest sens. Litigiul e la Tribunalul Bucureşti, care este competent în materie de mărci", a declarat părintele Gabriel Miricescu, purtător de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, conform sursei citate.
Daniel Gheorghe (foto) este tânărul din Arad care deține drepturile asupra imaginii lui Arsenie Boca pe teritoriul României, după ce marca a fost înregistrată în 2017 la Oficiul European de Proprietate Intelectuală, de o firmă din Marea Britanie.
Bărbatul a somat sute de firme din țară, inclusiv magazinele care vând obiecte bisericești, precum și Mânăstirea Prislop, și a cerut să nu mai fie vândute produse pe care se află chipul fostului stareț Arsenie Boca, fără licență.