Retras la o echipa mica, de provincie, dupa ce Gigi Becali l-a mazilit de la Steaua, MM Stoica si-a demonstrat calitatile de conducator la Urziceni. Intr-un singur an, cuplul Petrescu-Stoica a reusit sa duca Unirea in cupele europene.


Libertatea: Ce obiective are Urziceniul in noul sezon?
Mihai Stoica:
Sa mentinem ritmul de anul trecut. De fapt, atat eu, cat si antrenorul Dan Petrescu am semnat contracte valabile pe trei ani si aveam ca obiectiv construirea unei echipe care sa prinda o cupa europeana in acest interval de timp. Pot sa spun ca ne-am indeplinit deja obiectivul. Si asta inca din primul sezon. Am ajuns pana in finala Cupei Romaniei, prinzand astfel Cupa UEFA.


„Va fi mai greu anul acesta”

Atunci mai exista motivatie? Ce poti face mai mult la o asemenea echipa?
Am contract pe trei ani si-l voi respecta. Va fi mai greu acum sa ne mentinem la acest nivel pentru ca a scazut motivatia si la jucatori. Au aparut si multe accidentari si, cel mai important aspect, acum nu vom mai fi tratati de sus. Toate formatiile ne vor trata cu seriozitate. Nu mai suntem o surpriza pentru nimeni, cum am fost sezonul trecut. Am demonstrat ca avem valoare. Vom lupta insa sa reeditam performanta din primul an.

Daca Dan Petrescu primeste o oferta de la Steaua, il veti insoti?
Am spus-o de o mie de ori, nu voi reveni la Steaua. Nici nu vreau si nici nu sunt dorit. Steaua e un capitol inchis pentru mine.


Cupa UEFA, o premiera

Promovata in urma cu doi ani in Liga I, Unirea Urziceni s-a calificat dupa numai doua sezoane in cupele europene. A terminat pe locul cinci editia trecuta de campionat si a jucat finala Cupei Romaniei cu campioana CFR Cluj, prinzand astfel, in premiera, un loc in cupele europene. ‘Faptul ca vom juca in Cupa UEFA e deja o performanta. E adevarat, n-avem fotbalisti cu experienta in Europa, dar eu sunt convins ca nu ne vom face de ras’, a punctat Mihai Stoica.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.